"Ar fi o mare greşeală dacă am considera că în rândurile PDL (implicit şi la Palatul Cotroceni) nu ar exista capacitatea de analiză strategică, de programare a principalelor decizii", scrie Năstase, care enumeră apoi "o serie de strategii consensuale tuturor polilor de putere" din PDL, menite a pregăti alegerile din perioada 2012-2014.
Social-democratul estimează că PDL va încerca să-şi recupereze încrederea pierdută venind la primăvară cu un nou premier şi cu un nou şef de partid. "Operaţiunea de «facelift» reprezintă preocuparea strategică la nivelul PDL, aceasta urmând a fi realizată în primăvara anului viitor, având două componente principale - înlocuirea guvernului Boc şi formarea unui nou guvern pe baza aceleiaşi majorităţi guvernamentale (PDL-UDMR-UNPR-Grupul minorităţilor), respectiv schimbarea preşedintelui de jure al partidului cu o figură care să amintească foarte puţin de impopularul Cabinet Emil Boc", arată fostul premier.