Muzica folk renaste la Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Muzica folk renaste la Braila

Dupa orase cu traditie in organizarea unor mari evenimente artistice folk, cum sint Bistrita, Ploiesti, Alba-Iulia, Iasi, Baia Mare, Sighisoara, zilele trecute, muzica si poezia si-au dat intilnire la Braila, la "Omul cu o chitara". Prima editie a festivalului-concurs de amploare nationala a avut loc la Casa Tineretului, amenajata special pentru desfasurarea unui asemenea spectacol de catre organizatorii evenimentului: Consiliul Judetean Braila si Centrul pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Braila. Festivalul a inceput vineri seara cu concursul celor care au fost selectati, in majoritate avind la activ premii si numeroase aparitii pe scenele de festival din tara. Concurentii, in numar de 13, au asteptat cu emotie sa urce pe scena, trairi datorate, spun ei, atit intalnirii cu publicul brailean, cit mai ales cu juriul prezidat de Victor Socaciu, constienti fiind de eventuala rampa de lansare pe care o poate reprezenta acest eveniment.
Programul competitional din prima seara a cuprins interpretarile a sase dintre concurentii admisi, respectiv grupurile "Fortele de munca" din Rimnicu-Sarat si "Ethos" din Braila, alaturi de patru solisti Mircea Iordache din Tulcea, Nicoleta Zota de la Buzau, Alina Manole Tudose din Pitesti si braileanul Dumitru Popescu. Au urmat apoi cele trei recitaluri ale serii, Tatiana Stepa, inconfundabilul Mircea Vintila si Victor Socaciu, prestatii scenice indelung aplaudate, bisate si rasplatite cu dragoste si flori din partea spectatorilor braileni, pe chipurile carora se citea bucuria si multumirea ca muzica de gen a revenit in orasul de pe Dunare. Mai tineri sau mai in virsta, spectatorii au cintat impreuna cu artistii indragiti, au aclamat si au tinut ritmul din palme, creind o atmosfera lirica speciala

Concurenti pe gustul publicului, in cea de-a doua seara de concurs

Simbata seara, a venit rindul celorlalti sapte concurenti sa se prezinte in fata publicului, evident mai numeros decit in prima seara. Astfel, potrivit tragerii la sorti, au urcat pe scena solistii Iulia Gusatu si Manuela Nichita, din Braila, Silvian Stancel, de la Alba Iulia, Alina Zaharia, din Pitesti, si trei grupuri vocal-instrumentale "Smog" din Braila, cu o prestatie extrem de apreciata de componentii asistentei, “Nu acum” din Iasi si "Unde" din Cluj-Napoca. Spre deosebire de prima seara, de data aceasta, nivelul artistic al interpretilor s-a ridicat la inaltimea asteptarilor publicului, data fiind, printre altele, si experienta competitionala si scenica a concurentilor.
In ansamblu, voci bune sau mai putin bune, piese apartinind sau nu genului folk, cintece compuse de ei sau imprumutate, melodii cu influente din alte genuri muzicale, concurentii din ambele seri au reusit sa atraga incurajarile si admiratia publicului, dovada fiind aplauzele de la finalul fiecarei piese. Ca si in prima seara, grupurile si solistii au fost introdusi in scena de Mihai Cosmin Popescu, redactor muzical Radio Romania Actualitati, prezentator al festivalului si, in acelasi timp, membru al juriului din care au mai facut parte nume precum Niculina Moisescu, vicepresedintele Consiliului Judetean, Sergiu Dionisie Almasan, director executiv Fundatia "Om Bun", Alex Revenco, Jurnalul National si Dorin Sipos, profesor si cantautor. Recitaluri au sustinut Maria Gheorghiu, Ada Milea,aflata din nou la Braila, dupa nici doua luni, de la Festivalul de teatru, si consacratul folkist Vasile Seicaru care a produs incandescenta in sala de spectacole a Casei Tineretului cu ale sale cintece folk si cu placuta-i prezenta. Artistii au cintat piese din repertoriul propriu, compozitii celebre sau mai noi, dar nu numai, ei oferind spre finalul reprezentatiilor si citeva piese la cerere, slagare din anii de glorie ai folkului romanesc, spre deliciul intregii sali.
Cea de-a treia seara a fost rezervata Galei Laureatilor, iar recitalurile au inclus alte nume sonore din muzica folk, precum Mircea Baniciu, Ducu Bertzi si Marius Batu. Concurentii s-au infruntat pentru premii care insumeaza 3.600 de lei noi. Cistigatorii concursului "Omul cu o chitara", precum si aspecte din ultima seara de festival va vor fi prezentate in editia de miine a ziarului nostru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro