De câteva zile, pe Facebook pot fi descoperite fotografii, filme şi anunţuri despre evenimentele petrecute la Muzeul Brăilei. Practic, întreaga activitate, evenimentele şi publicaţiile tipărite la editura "Istros", aspecte din istoria şi cultura oraşului, personalităţi şi obiective turistice sunt promovate prin intermediul reţelei de socializare.
Într-un comunicat de presă al instituţiei, şeful secţiei de Relaţii Publice, Camelia Hristian, precizează că pe Linkedin şi Twitter Muzeul s-a limitat, deocamdată, la promovarea website-urilor www.muzeulbrailei.ro şi http://diversitate-culturala-muzeulbrailei.ro/ şi a publicaţiei "Brăila 643" a Muzeului Brăilei, către grupuri de brăileni din ţară şi diaspora.
Pe Facebook există deja multe pagini postate, fotografii, filme, sunt 157 de prieteni din România şi din alte ţări, link către 54 de organizaţii sau subiecte de interes pentru instituţie. De asemenea, muzeul este înscris în 15 grupuri de discuţii, în special specialişti pe probleme de patrimoniu, jurnalişti, dar şi brăileni din Bucureşti, români din diaspora şi minorităţi etnice din România şi diaspora.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.