A murit taximetristrul accidentat în stația Ciocârlia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A murit taximetristrul accidentat în stația Ciocârlia

* astăzi, vineri, 21 iunie, în jurul orei 13.30, bărbatul aflat pe patul de spital în Galați și-a dat sfârșitul, după cum ne-au informat surse judiciare * taximetristul de 28 de ani din Movila Miresii, izbit în plin de autoturismul Alfa Romeo, era în stare foarte gravă

 

Alina MIHAI

 

Rănile grave suferite de taximetristul de 28 de ani din Movila Miresii, în urma teribilului accident produs în stația de autobuz Ciocârlia, i-au adus sfârșitul celui care a căzut victimă fără a avea vreo vină. S-a aflat în momentul nepotrivit, la locul nepotrivit.

 

Potrivit unor surse judiciare, vineri, în jurul orei 13.30, s-a declarat decesul bărbatului ajuns în stare gravă la spitalul din Galați - Secția Neurochirurgie. Oricum, medicii erau rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Șoferul care l-a izbit în plin pe un taximetrist, în toiul nopții, şi a fugit apoi de la faţa locului, pe numele lui Negrei Georgian, de 31 de ani, din Gropeni, a scăpat de arestul preventiv și a fost pus sub control judiciar. Procurorii au formulat contestație. Acum se schimbă și încadrarea juridică a faptei, în ucidere din culpă, astfel că șoferul vinovat ar putea să ajungă la arest.

 

După cum v-am mai informat, în noaptea de luni spre marţi, un tânăr taximetrist a fost izbit de un autoturism “Alfa Romeo”, chiar în staţia de autobuz, în timp ce mergea să îşi cumpere ceva de la un chioşc. Şoferul vinovat nu a mai putut stăpâni volanul şi a intrat într-un stâlp pe care l-a îndoit, apoi l-a trântit la pământ pe taximetrist şi l-a lăsat într-o baltă de sânge. Conducătorul auto a fugit de la faţa locului, dar s-a prezentat după câteva ore la sediul Poliţiei Brăila. Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 3.00, șoferul conducând cu viteză mare pe Calea Călăraşilor.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro