A murit Mihail Chiriţă, fostul director general al CUP Dunărea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A murit Mihail Chiriţă, fostul director general al CUP Dunărea

Fostul director general, timp de mai mulţi ani, al Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila şi membru în consiliul de administraţie al acestei societăţi, Mihail Chiriţă a încetat din viaţă aseară din cauza unor probleme cardiace. In vârstă de 69 de ani, el a fost adus de urgenţă la spital însă cu tot efortul medicilor de a-l resuscita nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul. Dumnezeu să-l odihnească in pace.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro