Municipiul trebuie să se descurce cu 140 de miliarde | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Municipiul trebuie să se descurce cu 140 de miliarde

Primăria Brăila a finalizat proiectul de buget pe anul în curs. Astfel, conform proiectului, suma totală ce va fi suportată din venituri proprii se ridică la 138.151.950 de lei. Primarul Aurel Simionescu a precizat ieri că, în contextul în care din aceşti bani trebuie să se acopere confinanţarea unor proiecte derulate de către primărie, dar şi datoriile către CET, nu mai rămân atât de multe fonduri, iar acestea nu trebuie aruncate în stânga şi dreapta. Primarul s-a referit la obiceiul unor instituţii de a cere bani primăriei atunci când sunt în impas: "Trebuie să dăm 1,5 milioane de euro la staţia de epurare, mai avem de plătit la centrul istoric, trebuie să plătim la CET... Asta în contextul în care avem destul de puţini bani. Deci, trebuie să fim atenţi la cheltuieli. Adică nu avem bani pentru maşinile de poliţie, nu avem bani pentru timbrele judiciare, nu avem bani pentru ajutoare sociale, iar toate astea trebuie să le plătească primăria. Trebuie să facem şi noi, ca instituţii, nişte eforturi să rezolvăm nişte lucruri, nu să tot cerem de la primărie", a bătut apropouri edilul-şef.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro