Mergi la conţinutul principal

Municipalitatea braileana nu respecta istoria orasului

Membrii PNG-CD Braila se pling ca istoria Brailei nu este apreciata asa cum ar trebui de catre conducerea Primariei. In cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc ieri, liderul organizatiei brailene, Ionel Alexandru, a acuzat faptul ca in Braila nu exista case memoriale, iar cele existente sint intr-o stare deplorabila. "Primarul Brailei nu iubeste istoria locala. Noi avem o serie de personalitati deosebite care s-au remarcat nu numai pe plan national ci si international. Ma refer la Panait Istrati, Ana Aslan, Hariclea Darclee. Cu toate acestea, Braila nu are case memoriale, in afara de una singura care este a lui Perpessicius, celelalte sint ori in stare de degradare ori nu exista. E vorba de casa Panait Istrati, cea a lui Petre Stefanescu - Goanga. Locuinta acestui mare artist se afla in Piata Poligon si mergeti sa vedeti cum arata, nu mai are geamuri, ferestre, usi, e intr-o stare deplorabila. Fapt pentru care ii atragem atentia primarului ca trebuie sa ia urgent masuri de reparare a cladirii care este in patrimoniul national. E urit pentru oras. De asemenea, este casa lui Anton Bacalbasa si arata deplorabil, casa lui Atanasie Popescu pe strada Frumoasei (cel care a fondat Muzeul si Biblioteca Brailei). Mai este si locuinta Anei Aslan care arata rau si nu s-a luat nici o masura". Ionel Alexandru a mai adaugat ca, din punctul sau de vedere, in acest moment, Braila nu are istorie si ca cel care ar putea face ceva in acest sens e primarul Cibu: "Solicitam primarului sa treaca urgent la repararea acestor cladiri si sa le amenajeze din punct de vedere turistic si istoric, sa le dea locul cuvenit, adica sa devina case memoriale. Consider ca pina in momentul de fata Braila lui Cibu nu are istorie. Daca vrea sa duca undeva o delegatie straina, nu are unde. Sint turisti care ar vrea sa vada, spre exemplu, casa unde a locuit Istrati. Imobilele sint ale Primariei, nu sint revendicate, unele au chiriasi dar pot fi transformate in case memoriale. Reamintesc faptul ca Braila nu are o casa memoriala a Haricleei Darclee, in memoria careia se face un festival deosebit, si nici o casa a lui Mihail Sebastian".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro