Multiple pericole pe DC8, Şoseaua de Centură secundară a Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Multiple pericole pe DC8, Şoseaua de Centură secundară a Brăilei

• acostamentul plin de bălării crescute sălbatic, eroziunile de mal, lipsa unor indicatoare şi marcaje, la care se adaugă viteza mare cu care circulă şoferii, inclusiv cei cu TIR-uri - toate acestea fac ca drumul comunal administrat de comuna Chiscani să fie unul destul de riscant

 

Circulaţia foarte intensă de pe linia de centură a Brăilei, sensurile giratorii dar şi trecerile foarte dese din oraş, precum şi separatorul de sensuri (“zidul”) din Vărsătura  - iar nu în ultimul rând dorinţa de a circula cât mai repede şi uşor, cu un consum redus de carburant – îi determină pe mulţi conducători auto, îndeosebi pe cei de TIR-uri, să găsească o rută ocolitoare. Ei preferă astfel să ruleze pe DN2B Brăila – Buzău , şi apoi să vireze la stânga, pe Drumul Comunal (DC)8; între podul CFR de lângă Alcedo şi până la Trei Movile. De unde, în sens invers, se vine de pe Şoseaua Naţională DN21, Viziru Brăila.

Aparent, nimic deosebit. Numai că pe DC8 se circulă cu foarte mare viteză: între 80-90 şi chiar peste 100 km/oră, de către toate categoriile de autovehicule, iar riscul de accidente este foarte mare. Asta deoarece carosabilul este îngust şi nemarcat, iar unde ar trebui să fie un acostament adecvat, sunt pâlcuri dese sau pe sute de metri lungime, formate din arbuşti şi copaci crescuţi aiurea, care obturează total o curbă foarte strânsă şi fără indicatorele de rigoare. Vizibilitatea este estompată şi în zona podului, acolo unde bălăriile şi boscheţii sunt de 1 - 2 metri. Mai concret, în locul unde, cu zeci de ani de urmă, reprezentanţii fostului Combinat o construit o frumoasă fântână din cărămidă antiacidă şi locul de popas aferent acesteia. Totul este o ruină acum, dar măcar să existe o oglindă retrovizoare, pentru cine se înscrie din DC8 pe DN21B. Mai ales că dinspre pod se circulă tot cu viteză, de unde maşinile apar instantaneu, putând izbi din plin pe cei care, în ciuda indicatorului Stop, sunt nevoiţi să oprească la jumătatea benzii 1 de mers spre Brăila.

Lucrurile nu se opresc aici, fiindcă în zona de legătură dintre cele două lacuri sărate nu există un parapet metalic, spre staţiune. În acelaşi perimetru există şanţuri din beton colmatate şi năpădite de bălării iar vegetaţia sălbatică “ascunde” puternica eroziune de mal din dreptul tubului de trecere a apei între Lacul Sărat 2 spre Lacul Sărat 1. Şi mai grav, greutatea şi viteza TIR-urilor accentuează pericolul fenomenului de eroziune - o adevărată capcană, cu urmări dramatice în cazul ieşirii de pe carosabil sau prăbuşirii acestuia!
Semnalăm toate aceste nereguli în primul rând primăriei Chiscani, cu speranţa şi necesitatea unei implicări rapide, aşa cum a făcut-o recent, împreună cu administraţia staţiunii, atunci când am prezentat situaţia gunoaielor şi mizeriei din cuveta celor două lacuri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro