•concursul se va desfăşura duminică, 14 aprilie 2019, de la ora 11.30, la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă
Casa de Cultură a Municipiului Brăila organizează, la sfârşitul săptămânii, prima ediţie a concursului de muzică folk pentru copii “Muguri de Folk”, o competiţie internă, adresată celor mai mici elevi ai cercului de chitară din cadrul instituţiei.
Concursul se va desfăşura la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă, duminică, 14 aprilie 2019, de la ora 11.30, şi reprezintă o etapă pregătitoare şi un barometru pentru chitariştii care se vor încumeta să participe la Festivalul Concurs de Muzică Folk “Seară de Mai”, manifestare de profil deja consacrată, care îşi va derula, luna viitoare, cea de a X-a ediţie.
Juriul concursului “Muguri de Folk” va fi format din cei mai “bătrâni” membri ai Grupului “Generaţii” care, la final, după deliberări, îşi vor părăsi locurile de juraţi şi vor urca pe scenă, unde vor susţine scurte recitaluri, înaintea festivităţii de decernare a premiilor.