Fetița cântărește 3 kilograme și 300 de grame și va purta numele Helen Grace, inspirat chiar de numele soției actorului, Grace Hightower.
Helen este cel de-al doilea copil pe care actorul îl are cu soția sa Grace, cu care este căsătorit din 1997. Cei doi mai au un fiu, Elliot, în vârstă de 13 ani.
Actorul mai are însă și un băiat cu fosta sa soție, dar și o fetiţă adoptată, tot într-o relație anterioară. Cunoscutul actor, în vârstă de 68 de ani are, de aemenea, doi fii gemeni, concepuți prin fertilizare în vitro și născuți cu ajutorul unei mame surogat, din perioada în care avea o relație cu fostul model Toukie Smith.
Robert de Niro este și bunic. În martie, soția fiului său Raphael a adus pe lume cel de-al doilea copil al cuplului.