Mergi la conţinutul principal

Morminte şi conducte de termoficare, devastate de hoţi

Cinci indivizi, care pe parcursul lunii martie au comis mai multe furturi din cimitire, societăţi comerciale, au spart un automat de bilete "Braicar" şi au sustras foile de tablă de la o conductă de termoficare, au ajuns în faţa instanţei. Dorian Diaconu, de 24 de ani, recidivist, a fost cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat şi una de profanare de morminte. Fratele său, Ionuţ Diaconu, cu antecedente penale, în vârstă de 20 de ani, a fost trimis în judecată pentru complicitate la furt calificat. Alexandru Chirilov, recidivist, în vârstă de 21 de ani, a fost cercetat în stare de arest preventiv, pentru furt calificat şi complicitate la furt calificat, iar vasluianul Constantin Fieraru, domiciliat fără forme legale în Brăila, de 52 de ani, a fost cercetat pentru infracţiunea de tăinuire. Faţă de cel de-al cincilea individ, Ionel Creţu, de 26 de ani, cu antecedente penale, acuzat de două infracţiuni de furt calificat, instanţa a dispus disjungerea cauzei în vederea identificării şi audierii acestuia.

În noaptea de 9 spre 10 martie, Dorian Diaconu a pătruns în incinta Cimitirului "Sf. Constantin" cu intenţia a fura grilaje metalice de la morminte. Inculpatul a sustras prin smulgere mai multe ţevi de la 6 locuri de veci, bunurile furate având o greutate de 175 de kg. A doua zi, Dorin Diaconu şi fratele său Ionuţ au transportat ţevile furate la un centru de achiziţie, cu ajutorul unei căruţe, din vânzarea cărora au obţinut suma de 118 lei. În seara zilei de 15 martie, inculpaţii Dorian şi Ionuţ Diaconu, Alexandru Chirilov şi învinuitul Ionel Creţu se aflau în staţia de tramvai "Albina". Dorian a decis să sustragă bani din automatul de bilete "Braicar", paza fiindu-i asigurată de ceilalţi doi tineri. Inculpatul a reuşit să scoată capacul aparatului şi să ia suma de 13,7 lei, banii fiind cheltuiţi de toţi cei patru coparticipanţi. În noaptea de 17 spre 18 martie, cei patru au decis să fure câte ceva dintr-un spaţiu comercial din Piaţa Microhală. În timp ce Dorian Diaconu şi Ionel Creţu au forţat cu o şurubelniţă uşa de acces, ceilalţi au stat de pază, astfel că hoţii au reuşit să pună mâna pe suma de 50 de lei, ţigări, cafea şi produse alimentare în valoare totală de 4.602 lei. În noaptea de 23 spre 24 martie, aceiaşi indivizi au decis să fure bunuri dintr-un alt magazin din municipiu, însă când au încercat să deschidă uşa de acces cu şurubelniţă, a apărut o patrulă de poliţie care i-a prins pe doi dintre inculpaţi. În noaptea de 28 spre 29 martie, Dorian Diaconu, Alexandru Chirilov şi învinuitul Ionel Creţu au mai dat o lovitură, reuşind să sustragă prin demontare 24 de foi de ţeavă din izolaţia ţevilor de termoficare aparţinând SC CET SA Brăila, din zona Lacu Dulce. În dimineaţa următoare, Alexandru Chirilov l-a rugat pe Constantin Fieraru să se ocupe de transportul foilor de tablă la un centru de colectare a deşeurilor metalice. Acesta din urmă a încărcat marfa într-o căruţă, aflând şi de unde provin bunurile respective, însă pe drum a fost depistat de o patrulă de poliţie. Inculpaţii au ajuns pe mâna anchetatorilor, la audieri recunoscând comiterea faptelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro