* în această dimineață, mai mulți aparținători ai pacienților, dar și angajați ai spitalului s-au plâns că în toată unitatea medicală miroase îngrozitor
Miros pestilențial în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila, după ce s-a defectat instalația de congelare de la morga unității. Informația a fost sesizată de câțiva angajați, dar și de aparținătorii unor pacienți nevoiți să îndure în această dimineață un miros greu, răspândit atât pe casa scării, la lifturi, cât și la subsol. Problema a fost confirmată și de conducerea medicală a SJU Brăila, care a transmis că se va rezolva în cursul zilei de astăzi. "Da, așa este, nu mai coboară temperatura la cât trebuie. Dimineață s-a stricat, din câte am înțeles, din cauza unei infiltrații de la ploi. E clar că nu poți să stai în spital când miroase a cadavre, dar chiar acum am închis telefonul și mergem să cumpărăm un agregat frigorific", a declarat dr. Alina Neacșu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Brăila.