* polițiștii încearcă să afle împrejurările în care a survenit decesul celor două persoane
UPDATE: Vecinii susțin că nu i-au mai văzut pe cei doi de mai bine de două săptămâni. Aceștia au simțit un miros pe scară și au alertat autoritățile. Ușile apartamentului sunt de tip termopan, așa că mirosul a pătruns mai greu pe casa scării.
Tot vecinii susțin că bărbatul ar fi fost bolnav de ciroză, iar în urmă cu un an i-a murit soția suferindă de aceeași boală. Fiica sa era și ea cunoscută cu afecțiuni și se deplasa extrem de greu.
Pompierii au pătruns în apartament pe geamul de la balcon care era deschis.
Anchetatorii l-au găsit pe bărbat mort într-o cameră, drept ușă, iar pe fiica sa în altă cameră.
Ambele trupuri neînsuflețite au fost duse la Morga Brăila pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la deces.
STIRE INITIALĂ: Un bărbat în vârstă de 63 de ani și o femeie de 31 de ani, tată și fiică, au fost găsiți decedați în propria locuință din cartierul Brăilița, în urmă cu puțin timp. La fața locului au sosit polițiștii care fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care au murit cei doi brăileni.
În cauză se va întocmi dosar penal pentru ucidere din culpă. Vom reveni.