Montarea limitatoarelor de viteza - o treaba facuta doar pe jumatate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Montarea limitatoarelor de viteza - o treaba facuta doar pe jumatate

Montarea limitatoarelor de viteza pe Calea Calarasilor, in dreptul restaurantului "Continental", este considerata de unii cititori ai ziarului nostru drept o masura inutila. Dupa publicarea stirii pe aceasta tema, pe adresa de internet a redactiei noastre au fost postate citeva comentarii critice la adresa autoritatilor.
"Limitatoarele de viteza din strada Calarasi au caracter decorativ pentru unii soferi. Daca stati 10 minute in dreptul acestora veti vedea citi soferi le ocolesc pe linia de tramvai, chiar si masinile Politiei, am vazut cu ochii mei, iar daca esti unul din soferii care vrea sa-si respecte traseul si treci cu masina peste ele, la viteza minima, vei stringe din dinti de la socul pe care il provoaca. Sint prea dure, dupa parerea mea. Iar pe Calarasi trebuie gasita o solutie cu linia de tramvai", si-a exprimat parerea o cititoare care semneaza Roxana.
"Sint ineficiente, pentru ca toti soferii le ocolesc pe linia de tramvai. Daca vroiau sa faca ceva ca lumea, trebuia sa gaseasca o solutie sa le puna si pe liniile de tramvai. Oricum ar fi, tot exista "piloti de Calarasi" care sa le ocoleasca cu 150km/h. Sint mai periculoase acum, pentru ca pot conduce la multe accidente", spune un cititor care a preferat sa ramina anonim.
"Politia sa nu mai stea in fata Palatului Agriculturii la taclale si la agatat vreun carnet... sa patruleze... sa puna radare, sa isi faca datoria. Cind te opresc degeaba, cind ii lasa pe altii sa isi faca nebunia cu cursele ilegale. Sint bani aruncati...", spune un alt cititor care prefera sa nu isi faca numele cunoscut.
Un alt cititor, Vali, atrage atentia: "Autoritatile au uitat de o zona foarte circulata: Scolilor colt cu Dorobanti. Mult trafic haotic fara respectarea semnelor de circulatie si a semaforului!"

Se cauta o solutie pentru extinderea limitatorului pe linia de tramvai

De asemenea, mai sint voci care spun ca e anormala amplasarea limitatorului de viteza in dreptul restaurantului "Continental", in loc sa fi fost pus linga o trecere de pietoni, asa cum se procedeaza peste tot in Romania si in lume.
"Limitatorul a fost montat la jumatatea distantei dintre doua treceri de pietoni, pentru a fi descurajati cei care fac curse de masini in zona. In ceea ce priveste portiunea cu linia de tramvai, s-a luat in calcul si acest aspect si se va incerca gasirea unei solutii pentru a se monta ceva si acolo, astfel incit sa nu fie deranjata circulatia tramvaielor", ne-a declarat agentul sef Jenel Sogor, din cadrul Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.
Dupa cum v-am mai informat, proiectul initiat de autoritatile brailene prevede opt amplasamente pentru limitatoarele de viteza, primele cinci fiind stabilite in urmatoarele locatii: Calea Calarasilor, in dreptul restaurantului "Continental"; Sos. Buzaului, in apropierea Sc. Gen. nr. 2; Sos. Vizirului, in apropierea intersectiei cu Str. Celulozei; Calea Galati, la intersectia cu Str. Grivitei si Calea Galati, la intersectia cu Str. Walter Maracineanu. Montarea acestor limitatoare se executa de catre Directia de Administrare si Gospodarire Locala si ar trebui finalizata pina la sfirsitul acestei saptamini.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro