Macovei susţine că mesajul liderului liberalilor pentru magistraţi este o nouă ameninţare la adresa justiţiei române, din partea opoziţiei actuale. "Este doar ultimul avertisment al liderului USL, Crin Antonescu, adresat procurorilor şi judecătorilor. Ameninţarea are cu atât mai multă greutate, cu cât lângă el stăteau Victor Ponta şi Adrian Năstase. Primul anunţa, cu ocazia zidului făcut în jurul inculpatului-pesedist Constantin Nicolescu - şeful CJ Argeş, că procurorii «vor fi pedepsiţi». Al doilea este posesorul a patru dosare referitoare la corupţie", scrie Macovei într-o postare pe blogul său.
Democrat-liberala consideră că USL are ca obiectiv înlocuirea conducerii DNA, în condiţiile în care procurorii anticorupţie nu au ezitat să ancheteze şi politicieni. "Ideea înlăturării procurorilor şefi de la DNA este reluată sistematic de liderii USL, demonstrând că DNA este una dintre cele mai importante mize electorale pentru ei. Aşa cum a fost, de altfel, şi în 2007, 2008 şi 2009. Asta tocmai pentru că DNA anchetează pe oricine, indiferent din ce partid face parte, inclusiv pe cei de la putere, şi asta sperie USL, care vrea să reinstaureze perioada în care numai opoziţia era anchetată", susţine Monica Macovei.
"Vă respectăm, respectăm pregătirea dumneavoastră profesională...", a spus Antonescu
Ea afirmă că instrumentarea dosarelor fără interferenţa factorului politic este un câştig major pentru justiţia română, care trebuie păstrat. "Procurorii şi judecătorii nu trebuie să se lase intimidaţi de ameninţările lui Ponta, Antonescu şi Năstase, iar eu sunt convinsă că societatea îi va susţine", a adăugat europarlamentarul PDL.
Liderul PNL Crin Antonescu le-a transmis, sâmbătă, angajaţilor din serviciile speciale, DNA, justiţie, Garda Financiară şi prefecturi să respecte instituţiile în care lucrează, să-şi facă datoria în mod corect şi să nu uite niciodată că există "viaţă şi răspundere şi după Traian Băsescu".
"Vă respectăm, respectăm pregătirea dumneavoastră profesională, munca dumneavoastră, instituţiile dumneavoastră, care sunt necesare. Vă cerem să le respectaţi şi dumneavoastră, toţi. Să vă faceţi datoria corect, să nu uitaţi niciodată că există şi după Băsescu viaţă, lege, răspundere", le-a transmis Antonescu sâmbătă, de la Sala Palatului, în cadrul evenimentului de prezentare a viziunii USL privind administraţia publică.