Familia de industriaşi francezi Pinault, care prezidează grupul de lux Kering, a deblocat 100 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris, prin intermediul companiei sale de investiţii Artemis, a declarat pentru AFP preşedintele acesteia François-Henri Pinault, scrie Agerpres.
„Această tragedie îi loveşte pe toţi francezii şi mult mai mult pe cei care sunt ataşaţi unor valori spirituale. În faţa unei astfel de tragedii, fiecare doreşte să redea viaţa cât mai repede acestei bijuterii a patrimoniului nostru”, a indicat într-un comunicat preşedintele holdingului familial şi al Kering.
O sumă de 100 de milioane de euro a fost deblocată „pentru a participa la efortul care va fi necesar pentru reconstrucţia completă a Notre-Dame”, a adăugat el.
Faimosul monument parizian este devastat de 12 ore de un incendiu violent, care i-a afectat puternic structura şi a făcut să se prăbuşească turla sa în formă de săgeată, cu o înălţime 93 de metri.
Grupul Kering - fostul Pinault-Printemps-Redoute (PPR) - este al doilea cel mai mare grup din sectorul de lux după LVMH, şi deţine în principal mărcile Gucci, Yves Saint Laurent şi Boucheron.
François Pinault, în vârstă de 82 de ani, deţine a treia avere ca mărime din Franţa.
De asemenea, grupul de lux LVMH şi familia Arnault au anunţat marţi o donaţie de 200 de milioane de euro pentru fondul dedicat reconstrucţiei catedralei Notre-Dame, după incendiul gigantic care a devastat-o luni.
„Familia Arnault şi grupul LVMH, în semn de solidaritate cu această tragedie naţională, se asociază reconstrucţiei acestei catedrale extraordinare, simbol al Franţei, al patrimoniului său şi al unităţii sale”, se precizează într-un comunicat.