Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, aduse la Penitenciarul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, aduse la Penitenciarul Brăila

* la data de 4 decembrie, moaştele sfinte au ajuns la Penitenciarul Brăila spre închinare și cinstire de către persoanele private de libertate aflate în custodia unităţii de detenţie * activitatea a devenit tradiție în cadrul manifestărilor religioase dedicate sărbătoririi „Sfântului Ierarh Nicolae” - ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila

 

 

 

Activitate desfăşurată în data de 4 decembrie, prilejuită de pelerinajul moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae, la Penitenciarul Brăila.

După cum se arată în comunicatul transmis de la penitenciar, deja devenită tradiție în cadrul manifestărilor religioase dedicate sărbătoririi „Sfântului Ierarh Nicolae” - ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop CASIAN al Dunării de Jos, și cu directa implicare a Protoieriei Brăila a fost posibilă desfășurarea la Penitenciarul Brăila a activității de duminică, care a constat în aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, spre închinare și cinstire de către persoanele private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Brăila .

În deschiderea cuvântării, părintele protopop Ștefan Constandache a precizat că se bucură că și în acest an manifestările religioase dedicate sărbătoririi zilelor oraşului Brăila încep cu activitatea desfăşurată la Penitenciarul Brăila. „Prin binecuvântarea şi poveţele date de reprezentantul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, alături de soborul de preoţi de la Parohiile din oraşul Brăila, s-a urmărit ca persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul Brăila să conştientizeze că prin apropierea de Dumnezeu şi Biserică vor putea să biruie patimile şi să se împotrivească patimilor altor oameni, astfel putându-se îndrepta spre calea cinstei şi a unei conduite corecte în societate. Dorinţa şi bucuria manifestată de persoanele private de libertate de a participa la pelerinajul moaştelor este un semn că prin activitatea moral religioasă desfăşurată de Preotul Capelan al Penitenciarului Brăila, Neagu Vasile Marian, s-a reuşit conştientizarea acestora că Dumnezeu le este alături şi că îşi iubeşte necondiționat toţi fiii, iertându-le păcatele. Pe această cale ținem să mulțumim pentru darurile duhovnicești oferite deținuților care nu sunt vizitati în mod frecvent de membrii familiei”, a precizat comisar șef de poliție penitenciară - Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarul Brăila.

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro