• o casă abandonată a devenit groapă de gunoi, iar pe trotuarul plin de bălării zac “uitate” de proprietari câteva maşini care blochează drumul pietonilor
Exemplele cu case şi curţi/terenuri abandonate sunt cu ghiotura în Brăila. Iar dacă Primăria, Poliţia Locală şi Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) au intervenit ferm la imobilele de pe str. Vapoarelor, Dianei etc, iată că şi în apropiere de Piaţa Săracă este o situaţie care dăinuie de ani zile, spre disperarea riveranilor. Concret, pe Str. Theodor Aman, în zona intersecţiei cu străzile Mihai Bravu şi Păcii, există un imobil cu uşile şi ferestrele distruse, prin care se aruncă tot felul de gunoaie, mizerii, cadavre de păsări şi animale etc. Mirosul este insuportabil, iar şobolanii colcăie peste tot, ajungând şi la unele gospodării din vecinătate. Altă belea sunt bălăriile şi vegetaţia crescută sălbatic, trotuarul fiind ocupat de acestea, dar şi de câteva autovehicule staţionate (riveranii spun că unele sunt abandonate de ani de zile) la umbră, pe ceea ce ar putea fi numit spaţiu verde.
Intersecţia Mihai Bravu/Păcii are, de asemenea, trotuarul sufocat de bălării şi blocat de o componentă metalică de la cine ştie ce atelier. Iar ca peisajul să fie complet, şi acolo tronează o maşină uitată pe domeniul public.