"A fost dorinţa celor doi ca totul să se petreacă foarte discret. Au venit însoţiţi doar de câţiva apropiaţi, iar în timpul slujbei au fost extrem de emoţionaţi, fapt care m-a impresionat foarte mult. Ceea ce am remarcat este faptul că cei doi au ţinut tot timpul în mâini un portret al părinţilor lui Miron Cozma", a declarat preotul paroh Aurelian Reit, cel care a oficiat căsătoria.
Relaţia dintre Miron Cozma şi Marinela Niţu a început în 1998 şi a fost întreruptă în momentul în care Cozma a fost arestat. Cu toate astea, fostul lider sindical din Valea Jiului a spus mereu că Marinela este marea dragoste a vieţii lui şi că ea a descoperit în el o latură poetică pe care el nu şi-o cunoştea.
Cei doi au fost căsătoriţi până anul trecut, Miron Cozma cu avocata care l-a apărat în proces, iar Marinela Niţu cu un om de afaceri italian.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.