• preşedintele interimar al PSD Brăila, Ion Rotaru, a ţinut să dea asigurări că nu l-a uitat pe Mircea Florin, însă a făcut precizarea că încă se lucrează la noul cod administrativ • mai mult, social-democratul a mai adăugat că nici consilierul judeţean nu a dat un răspuns clar până la această dată
PSD-istul Mircea Florin încă are undă verde de la partid pentru fotoliul de prefect al judeţului. Cel puţin, asta a anunţat preşedintele social-democraţilor brăileni, Ion Rotaru, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă în care a ţinut să precizeze că momentan se lucrează la noul cod administrativ, care va schimba regulile în ceea ce priveşte numirile la nivelul deconcentratelor şi nu numai. Rotaru a ţinut să dea asigurări că Mircea Florin rămâne o opţiune valabilă a organizaţiei pentru poziţia de prefect al judeţului.
“Problema prefectului, dacă vreţi, în ceea ce-l priveşte pe domnul Florin este la momentul ăsta, nu în uitare, ci mai degrabă în aşteptare. Pentru că domnul Mircea Florin nu a declinat, ca să spun aşa, această posibilitate de a fi desemnat din partea noastră pentru a fi numit prefect, dar deocamdată nu a luat o decizie finală şi nu am vrut să forţăm nota din această perspectivă. Deci nu l-a uitat nimeni. Nu s-a întâmplat nimic. Am aşteptat, însă avem în continuare un orizont de timp destul de limitat ca rezolvare, privind codul administrativ, pe baza căruia se va întâmpla ceva. Adică transformarea posturilor de la nivel de deconcentrate, generându-se posibilitatea de a fi numiţi oameni în anumite funcţii. Nu ne-am conturat încă o idee cum se va proceda şi pe ce oameni ne putem baza din punctul ăsta de vedere, însă mai aşteptăm un pic să vedem cum se întâmplă lucrurile şi, în funcţie de asta, vom putea să facem nişte nominalizări, inclusiv în ceea ce priveşte zona prefecturii”, a declarat Rotaru.
Viteză la noul cod administrativ
Preşedintele PSD Brăila a mai adăugat că la viitorul Consiliul Executiv Naţional al partidului s-ar putea discuta şi despre acest aspect. Chiar şi aşa, Rotaru a ţinut să puncteze că lucrurile în privinţa codului admnistrativ ar trebui să se clarifice în perioada imediat următoare.
“Gândiţi-vă că se modifică 27 de legi şi trebuie puse de acord foarte multe lucruri. Am tot fost arătaţi cu degetul că nu am avut consecvenţă, că le-am făcut pe repede înainte, că au apărut nişte disfuncţionalităţi. Am vrea ca acest lucru să nu se întâmple şi de această dată. Să nu mai fie chestiuni care să nu funcţioneze sau care să poată fi interpretate. Nu e o muncă uşoară. Este foarte complicat să realizezi acest lucru. Eu sper, - şi din discuţiile pe care le-am avut şi în acestă săptămână cu viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării, unde s-a lucrat şi se lucrează pe acest cod -, să îl avem în perioada imediat următoare”, a conchis Rotaru.
Reamintim că discuţiile privind promovarea consilierului judeţean şi director al Zonei Libere Brăila, Mircea Florin, la Prefectură sunt mai vechi, chiar dacă social-democraţii au subliniat întotdeauna că nu au nimic să îi reproşeze actualului prefect, Mădălina Cochino.