O știți p'aia: ”Copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat”? Așa și cu minorul nostru despre care scriem dar fără nume, că n-are 18 ani, daaaar știe să mănânce căcat - probabil n-a făcut-o când era mic – în dreapta și stânga cu un răutăcism de care, sincer, nu credeam în stare un puștiulic. Ne-ntrece chiar și pe noi, răutăcioșii de la Scormonitoru. Un puștiulic cu ”inițiativă” care a făcut niște valuri de vreun miliard de lei vechi duși pe apa Sâmbetei (sanchi!). Despre țeapa ultra mare cu superbalul bobocilor pentru care niște copiluți și-au plătit toți banii de buzunar, au scris colegii de la ”Obiectiv”. Superbalul trebuia întâi să se țină la Butterfly, dar fiindcă ”organizatorii”, o așa numită Asociație a Elevilor, manevrată pe la spate de minorul cu pile și influență, au depășit cu muuult biletele vândute inclusiv capacitatea localului, s-a schimbat locația. La Hangar pub, că e băiat de băiat patronu'. Mă, cuiva nu i-au convenit aranjamentele minorului influent și, ce să vezi, a chemat poliția, jandarmeria, isu , pompierii, toată ”artileria” pentru că participanții depășiseră cu mult capacitatea localului. Și uite-așa s-a spart gașca, cântăreții au plecat cum au venit, dar cu banii încasați. În schimb, bieții copiluți au plecat acasă și nedistrați, și cu banii – nu puțini - luați. Ați văzut vreun ban de la organizatorii fantomă? Nu! Așa și copiluții care au luat o maaaare țeapă. După așa un scandal te-ai fi așteptat să se miște organele, să fie luați la întrebări ”organizatorii”. Aș! Puștiulicul number one e tare-n mame, mătuși etc etc! Apropo de mătușă, doamna mare-n foncție, dar contabilă de meserie, a venit la sediul Obiectiv și a promis că ”organizatorii” vor prezenta contabilicește unde s-au dus banii. A văzut cineva pe vreo rețea de socializare vreo explicație pe tema asta? Noi nu! Și, sincer, nu am mai fi agitat spiritele gândindu-ne că e doar un minor și a greșit. Dar când am aflat că se dă tot mare și mănâncă rahat cu polonicu despre ziariști cărora nu le ajunge nici la degetul mic de la picior, am zis, hai sictir, și-am scris! Și-o să mai scriem! (Puță Tristă)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare