• însoţit de o tânără în vârstă de 21 de ani, minorul furase ciocolată de 270 lei
Un minor şi o tânără, prinşi la furat ciocolată în ziua Bunei Vestiri şi daţi pe mâna poliţiei.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în ziua de sâmbătă, 25 martie, în jurul orei 13:10, agentul de pază al unui supermarket din municipiu a sesizat la poliţie faptul că, în acel moment, două persoane fuseseră depistate după ce au sustras mai multe produse din incinta unităţii.
“Poliţiştii de la Ordine Publică s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au identificat cele două persoane, fiind vorba despre un minor în vârstă de 13 ani şi o tânără de 21 de ani, ambii din municipiul Brăila. Aceştia ar fi sustras de pe rafturile magazinului mai multe ciocolate în valoare totală de 270 lei, care au fost restituite unităţii”, precizează sursa citată.
Pe numele celor doi suspecţi a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt, iar poliţiştii continuă cercetările.