* joi noapte, Ivanovici Florin-Nicolae a profitat de neatenţia mamei sale şi a plecat de la domiciliu * femeia a mers la sediul Poliţiei şi a anunţat dispariţia copilului care ar fi plecat în mod repetat de acasă
Un băiat de 12 ani şi-a făcut un obicei din a pleca de acasă. La data de 12 decembrie, ora 16.00, o brăileancă de 36 de ani s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia fiului său, Ivanovici Florin-Nicolae. Băiatul de 12 ani a plecat la data de 5 decembrie, ora 23.30, profitând de neatenţia mamei sale, şi nu a mai revenit.
Din cercetările efectuate s-a constatat că minorul a mai fost plecat, în repetate rânduri, de la domiciliu.
Semnalmente: înălţimea de 120 cm, aproximativ 60 de kg, constituţie solidă, părul şaten, tuns scurt, ochii negri, cicatrice în partea superioară dreaptă a frunţii.
Pentru Ivanovici Florin-Nicolae s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112.