• copilul s-a angajat într-o traversare neregulamentară, în fugă
Vineri, un copil de numai 11 ani a ajuns la spital, după ce a fost accidentat de o maşină, în timp ce traversa neregulamentar. Minorul a scăpat cu răni uşoare.
Astfel, la data de 13 octombrie, ora 18.30 , poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Gheorghe C. Constantinescu, s-a produs un eveniment rutier. Poliţiştii au constatat că este vorba despre un brăilean de 24 de ani care, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ghe. C. Constantinescu, la intersecţia cu strada Simion Bărnuţiu, l-a accidentat pe un minor de 11 ani, din Brăila, care s-a angajat în traversarea în fugă a intersecţiei, fără să se asigure. Pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.