O fetiţă de 7 ani, din satul Latinu, a ajuns la spital după ce a fost accidentată de o maşină. Lăsată nesupravegheată, copila s-a angajat într-o traversare riscantă.
Accidentul s-a produs în ziua de 28 ianuarie. La ora 15.40, Daniel A. (31 de ani), din judeţul Bacău, conducea autoturismul "Renault", pe DN 23, dinspre localitatea Măxineni către municipiul Brăila. Acesta a accidentat-o pe minora din Latinu, care a traversat drumul prin loc nepermis. "În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a fetei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a primit îngrijirile medicale necesare şi a rămas internată", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto şi i-au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.