Ministrul Dezvoltării a dat asigurări la Brăila că plățile pentru PNDL continuă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ministrul Dezvoltării a dat asigurări la Brăila că plățile pentru PNDL continuă

* în contextul vizitei sale recente în Brăila și a întâlnirii cu primarii din județul nostru, ministrul Dezvoltării, Attila-Zoltan Cseke, a dorit să anunțe că plățile proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Locală continuă * acesta a făcut referire la anumite semnale trase în acest sens după anunțul Guvernului că va sista plățile, cu precizarea că facturile venite către minister au continuat să fie decontate * totuși primarul Marian Dragomir a dorit să precizeze că facturile achitate de minister pentru Municipiul Brăila sunt din luna mai, astfel că tot municipalitatea plătește pentru lucrările efectuate în prezent, nutrind speranțe să își recupereze banii mai târziu

 

Subiectul plăților proiectelor realizate prin etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) se află pe agenda ministrului Dezvoltării, Attila-Zoltan Cseke. În timpul vizitei sale la Brăila, după o întâlnire cu primarii din județ unde a discutat și în legătură cu acest subiect, ministrul a dat asigurări că toate lucrările executate prin acest program vor fi achitate.

”În ceea ce privește PNDL, această discuție având loc și cu primarii din județul Brăila. Astăzi (n.r. - 16 iulie) Ministerul Dezvoltării a făcut o plată de 134,7 milioane lei facturi PNDL. Ceea ce arată încă o dată că plățile pe PNDL nu s-au oprit. Din 134,7 milioane lei, 4,7 milioane lei vin în Județul Brăila, din care 2,7 milioane lei pentru Municipiul Brăila - pentru Modernizare străzi, Cartierul Pisc. Finanțările au continuat și după notificare. Categoric, notificarea este obligația legală a ministrului, dar asta nu a însemnat întreruperea finanțării. Acum două săptămâni am plătit 221 milioane lei, astăzi plătim 134 milioane lei, și în următoarele zece zile vom mai plăti o serie de facturi depuse la minister. Evident, ele au o anumită ritmicitate, dar trebuiesc și evaluate. După aceea pot intra la plată”, a declarat Cseke la Brăila.

Ministrul a afirmat că au existat opinii alarmiste în spațiul public după ce de la nivelul Guvernului s-a transmis o adresă către primării prin care au fost informate că se va sista plata temporar, astfel că fie vor achita din fonduri proprii lucrările, fie vor informa constructorii cu posibilitatea ca șantierele să fie sistate până la reluarea plăților. Cu toate acestea, Cseke a dat asigurări primarilor din Brăila și din alte localități, că nu au de ce să își facă griji.

”Să vă spun două cuvinte și despre întâlnirea cu primarii din județ. Sigur, eu am prezentat partea Ministerului Dezvoltării. Am avut întrebări legate de acest PNDL, unde au fost câteva luări de poziție și știri care, sigur, au alarmat într-un fel autoritățile locale, respectiv antreprenorii. Eu i-am asigurat de ceea ce v-am spus și dumneavoastră și de ceea ce este astăzi și pe site-ul Ministerului și a fost și acum două săptămâni și ceva: plățile nu s-au oprit! Plățile continuă! La rectificarea din august, în mod categoric, o să avem o sumă importantă din bugetul de stat, care va asigura continuitatea acestui program. Mesajul este foarte clar și pentru primării și pentru antreprenori: acela că programul nu s-a oprit, lucrările pot continua. Sigur, în acea notificare noi am citat exact din lege. Că eu nu pot să scriu altceva, decât ceea ce scrie în lege și textul din lege. Dar noi și astăzi, și de la notificare încoace, primim facturi în continuare de la autoritățile locale, facturi emise de antreprenori în această perioadă, care urmează să intre la evaluare și apoi la finanțare, fără niciun fel de discuții”, a mai specificat ministrul Dezvoltării.

 

Dragomir atrage atenția că facturile achitate de la Centru sunt din vechi

Contactat de redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” după vizita ministrului la Brăila, primarul Marian Dragomir a afirmat că lucrurile în ceea ce privește plățile proiectelor PNDL sunt undeva la mijloc. Mai exact, acesta a explicat că deși ministerul continuă să plătească facturi, acestea se referă la decontări mai vechi. Cu alte cuvinte, pentru ceea ce s-a realizat recent, tot primăriile trebuie să plătească, dacă au bani în buget, urmând să aștepte ulterior returnarea sumelor de la Centru.

”Ministerul a plătit 2.798.000 lei către «Euro Building» (firma brăileană care realizează lucrările în Pisc), reprezentând o factură din 12.05.2021. Iar Primăria Municipiului Brăila a plătit factura de 2,3 milioane lei și mai plătim săptămâna aceasta încă două facturi, una către constructorul de la Liceul ”Panait Cerna” și una către cel de la Pisc - Brăilița. Pe acestea trei, ultimele despre care v-am povestit, una a fost plătită din banii Primăriei, iar acestea două vor fi plătite tot din banii primăriei. Deci Ministerul a achitat o factură restantă din luna mai, dar facturile actuale, ultimele, sunt plătite de Primărie, nu de minister. Urmând, așa cum ne-a dat asigurări domnul ministru, ca într-un termen rezonabil pe care nu îl pot menționa eu, să ne primim banii înapoi”, a declarat Dragomir.

Reamintim că Primăria Municipiului Brăila mai are aceste două proiecte realizate prin PNDL: modernizarea străzilor din Cartierul Pisc (realizat 50,84%), cu un rest de plată de 8.090.388,14 lei, conform unei informări din partea Consiliului Județean Brăila, respectiv, consolidarea și reabilitarea corpului A și corpului B la Liceul ”Panait Cerna”, realizat doar 15% deocamdată, unde decontarea ar însemna 5.509.704,48 lei. 

Unul dintre cei care au semnalat problema privind pericolul sistării plăților pentru proiectele PNLD a fost președintele Consiliului Județean, Francik Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro