Ministrul de Finanţe Florin Cîţu a declarat că situaţia în care sunt bugetul şi economia României depăşeşte cele mai pesimiste aşteptări. El a acuzat că, în România, în ultimii trei ani, economia a fost condusă după două bugete, cel prezentat în Parlament şi cel care nu a fost asumat nici de premier, nici de ministrul Finanţelor şi al doilea, care avea toate informaţiile reale, folosit pentru finanţarea baronilor locali.
"Cam tot ce am găsit a depăşit cele mai pesimiste aşteptări ale mele.
Situaţia reală nu era cunoscută sau anticipată nici de partenerii internaţionali.
În România, în ultimii trei ani, economia a fost condusă după două bugete, cel prezentat în Parlament şi cel care nu a fost asumat nici de premier, nici de ministrul Finanţelor şi al doilea, care avea toate informaţiile reale, folosit pentru finanţarea baronilor locali.
E exact metoda folosită de Al Capone de a avea două registre, unul pentru el, altul pentru Fisc.
În ultimii trei ani, datele în buget au fost schimbate după plac
Bugetul naţional a fost transformat pentru a fi pus în slujba partidului. Nu se putea face fără artificii contabile şi fără complicitatea Comisiei de prognoză
Dragnea şi ai lui ştiau mereu că banii erau destinaţi intereselor de partid şi că nu vor ajunge la investiţii. PSD ştia că nu există bani de investiţii.
Voi sesiza organele competente pentru constituirea unui grup organizaţional în domeniul fiscal.
PSD a promovat o serie de măsuri economice, totul a fost premeditat
Nu a curs lapte şi miere. Situaţia e gravă", a declarat ministrul de Finanţe, Florin Cîţu.
Bugetul de pensii are în primele 10 luni ale anului 2019 deficit de 2,9 mld de lei. „Lucrurile pentru finalul anului arată mult mai rău dacă nu vom face ceva”, a spus Cîţu.
Totodată, deficitul la bugetul asigurărilor sociale este de 2 miliarde de lei.
„Deficitul azi, dacă nu facem nimic, e în jur de 4%, peste 4%. Pornim de la unul de 3,7 aprobat în Parlament şi ajungem aici. Acest deficit ne va întârzia, dar vom include în bugetul pe anul viitor o parte dintre soluţii. Bugetul pe anul viitor va fi un deficit care să ţină cont de toate recomandările CE şi de tratate”, a precizat ministrul de Finanţe.
În ceea ce priveşte sumele de bani datorate în urma lucrărilor realizate prin PNDL, Cîţu a spus că aceste facturi vor fi plătite: „Plătim facturile, dacă sunt facturi pentru anul acesta şi dacă cei de la Ministerul Dezvoltării spun că e ok plătim facturile. Nu e vina antreprenorilor că am avut un guvern care a furat. Dacă au făcut lucrurile ok, noi plătim facturile”.
Deficitul bugetar la sfârșitul anului se apropie de 4%. Asta în condițiile în care Uniunea Europeană ne impune cel mult trei la sută.
Ministrul de Finanțe va face declaraţii în scurt timp despre ce a lăsat PSD în buget după trei ani de guvernare.
Primele informații anunțate deja de premierul Ludovic Orban arată o gaură în buget de peste 20 de miliarde de lei și 43 de orașe rămase fără salarii și bani de funcționare.
Klaus Iohannis a spus în conferința de presă de miercuri seară, de la Controceni, că va avea întâlniri dese cu noul premier pentru discuții, pentru că vrea să știe ce a făcut de fapt vechiul guvern.
„Ce informații v-a prezentat ministrul Finantelor?”, a fost întrebat președintele.
„Aceste chestiuni o sa vi le spună el (n.r. - ministrul de Finanțe), nu fac declarații pentru el. Am convenit cu prim-ministrul să ne întâlnim destul de des pentru a discuta reciproc. Vreau să știu ce se întâmplă, ei vor să mă informeze. Am avut discutii foarte bune. Pe ce am găsit este cutremurător ce dezastru au lasat pesediștii. O să aflați de la ministru aceste lucruri. Vom găsi soluții și vom construi cu răbdare pe parcursul următoarelor luni condiții pentru o nouă guvenare împreună cu celelalte forțe democratice”, a declarat în conferința de presă Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban spunea în urmă cu două zile că, în opinia sa, nu există şanse ca România să se menţină în acest an în ţinta de deficit bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB).
Premierul a adăugat faptul că un deficit suplimentar va apărea pentru că nu s-au încasat sumele planificate la bugetul de stat, procentajul de colectare fiind de 26% din PIB, comparativ cu circa 30%, în alţi ani.
În opinia lui Ludovic Orban, guvernul social-democrat a angajat cheltuieli pentru care nu existau resurse, iar cheltuielile de personal au crescut în ultimul an cu 26%.
Pe de altă parte, ministrul de Finanțe Florin Cîțu spunea că veniturile totale estimate de Guvernul PSD pentru primele 9 luni din 2019 sunt de 249 miliarde lei, iar execuţia arată 228 miliarde lei, ceea ce înseamnă o "gaură" de aproximativ 21 miliarde lei.