Ministrul Corlăţean participă la reuniunea CAE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ministrul Corlăţean participă la reuniunea CAE

Titus Corlăţean va participa, luni, la Luxemburg, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale UE, discuţiile urmând să se concentreze pe situaţia din Ucraina, inclusiv din perspectiva evenimentelor recente din estul acestei ţări.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de MAE, pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Externe sunt incluse teme de actualitate pentru politica externă a Uniunii Europene.
"Discuţiile miniştrilor se vor concentra pe situaţia din Ucraina, inclusiv din perspectiva evenimentelor recente din estul Ucrainei şi vor evalua acţiunile Uniunii de la declanşarea crizei din Crimeea până în prezent. De asemenea, vor avea un schimb de opinii privind ansamblul relaţiilor UE cu Bosnia şi Herţegovina. Vor face o trecere în revistă a ultimelor evoluţii din Vecinătatea Sudică a UE, cu accent pe criza siriană", precizează sursa citată.
De asemenea, în cadrul reuniunii, înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Catherine Ashton, va prezenta scurte evaluări ale rezultatelor summit-urilor UE-SUA (Bruxelles, 26 martie 2014) şi UE-Africa (Bruxelles, 2-3 aprilie 2014).
Totodată, înaltul Reprezentant va face referiri la rezultatele alegerilor prezidenţiale desfăşurate în Afganistan pe 5 aprilie 2014, precum şi la vizita la Bruxelles a preşedintelui Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, care a avut loc în perioada 31 martie - 1 aprilie 2014, se mai arată în comunicat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro