* în discursul său, oficialul a vorbit despre bursa „Carol I” pentru olimpici şi le-a urat elevilor şi cadrelor didactice mult succes în noul an şcolar
Ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian Georgescu, a răspuns invitaţiei Colegiului Naţional „Gh. M. Murgoci” şi a participat, în această dimineaţă, la deschiderea noului an şcolar. „Dragi elevi şi părinţi, în primul rând vreau să vă spun că sunt onorat pentru invitaţia de a participa la deschiderea anului şcolar 2017-2018. Prezenţa mea nu este întâmplătoare. Anul acesta, Ministerul Cercetării şi Inovării a iniţiat, şi va continua, acordarea unei burse care se numeşte «Carol I» pentru olimpicii naţionali şi internaţionali din licee care aleg să rămână în universităţile din România. Bineînţeles că, din nou spun, prezenţa mea nu este întâmplătoare, Colegiul Naţional «Gh. M. Murgoci» fiind una dintre şcolile de elită ale regiunii şi ale României şi pentru acest motiv urez succes tuturor elevilor şi cadrelor didactice din acest colegiul naţional. Aştept rezultate bune pentru olimpiadele la care participă elevii acestui liceu şi cu mare drag să îi vedem în viitorul apropiat studenţi în România. Asta nu înseamnă că nu vor avea deplină libertate să vadă ce se întâmplă pe întreg globul în ştiinţă şi inovare. Mulţumesc încă o dată pentru invitaţie şi vă doresc mult succes tuturor”, a fost mesajul transmis de Lucian Georgescu, ministrul Cercetării şi Inovării.