Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cms. şef Cătălin Chivu, a mai suferit o înfrângere în lupta cu Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Chivu a pierdut procesul pentru anularea actului de sancţionare cu trecerea într-o funcţie inferioară. Magistraţii Curţii de Apel Braşov i-au respins, vineri, cererea de anulare a actului administrativ, însă decizia instanţei poate fi atacată cu recurs. În acest caz, judecata se va muta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), instanţa care a admis anterior recursul MAI împotriva suspendării actului de sancţionare, ceea ce a dus la înlăturarea lui Chivu de la şefia IPJ Brăila. "Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâţi şi în consecinţă: respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Chivu Cătălin în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare", se precizează pe site-ul CA Braşov.
Reamintim că în luna aprilie 2011, cms. şef Cătălin Chivu a fost eliberat din funcţia de inspector şef al Poliţiei brăilene prin Ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ca urmare a unui control tematic desfăşurat, la sfârşitul anului 2010. Atunci, Chivu a fost sancţionat disciplinar pentru "neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege". Au urmat apoi ba eliberări din funcţie, ba reveniri pe funcţie, din diferite motive.
Postul de şef al IPJ a fost scos la concurs
În luna martie, Inspectoratul General al Poliţiei Române a dat startul pentru ocuparea fotoliului de şef al IPJ Brăila. Pe site-ul instituţiei a fost postat anunţul de scoatere la concurs a postului, "confruntarea" fiind programată pentru 5 aprilie. "Lupta" pentru ocuparea postului de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila se dă între patru ofiţeri. La concurs s-au înscris cms. şef Costel Arbunea, şeful Poliţiei Municipiului, cms. Constantin Glugă, adjunctul şefului IPJ, cms. Bogdan Zotoi, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere şi scms. Valentin Damian, ofiţer la Serviciul Economic.