"Este inadmisibil ca aşa ceva să se întâmple! Voi insista ca organele de anchetă şi justiţia să îşi îndeplinească atribuţiile cât mai rapid, pentru că e nevoie de o atitudine exemplară. Nu putem permite ca asemenea situaţii să se repete!", a declarat ministrul Kelemen Hunor.
De asemenea, Ministerul Culturii spune că a solicitat şi va acorda asistenţa necesară ca zona afectată să fie izolată şi protejată, astfel încât să se prevină amplificarea distrugerilor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.