Milioane de euro pentru proiectele Regio din Sud- Est | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Milioane de euro pentru proiectele Regio din Sud- Est

Trei proiecte Regio din Brăila şi Galaţi au fost vizitate ieri de către mass media din zonă, în cadrul unei acţiuni organizate în Regiunea de Dezvoltare Sud Est, de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR), din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului . La întâlnirea de la Brăila au participat directorul AM POR, Gabriel Friptu, primarul municipiului Brăila, Gabriel Simionescu, directorul Agenţiei de Dezvoltare a Regiunii (ADR) Sud-Est, Luminiţa Mihailov, care au prezentat stadiul implementării acestor proiecte şi, implicit impactul Programului Operaţional Regional. Proiectul prezentat la Brăila a fost "Consolidare şi reabilitare Şcoala cu clasele I-VIII nr. 17 Ecaterina Teodoroiu", iar la Galaţi alte două proiecte care se derulează cu finanţare europeană nerambursabilă, prin intermediul Regio - POR, respectiv "Modernizarea clădirilor Căminului pentru Persoane Vârstnice Sf. Spiridon", şi "Modernizare Strada Basarabiei între Piaţa Energiei şi B-dul George Coşbuc". "Vom organiza periodic astfel de întâlniri informale, mergând la proiecte şi având posibilitatea să vizualizaţi ceea ce se întâmplă în realitate prin utilizarea fondurilor alocate Programului Operaţional Regional", a declarat Gabriel Friptu, care a mai precizat că proiectul de la Brăila este unul dintre cele 211 finalizate prin POR. Stadiul implementării POR la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Est a fost prezentat de către directorul ADR SE, care a arătat că până la această dată au fost semnate 117 contracte de finanţare cu o valoare totală solicitată de 231 milioane euro. "Există un buget alocat Regiunii Sud Est de 36,9 mil euro pentru perioada 2007-2012, iar în prezent situaţia este următoarea: avem 23 de proiecte contractate, valoarea totală este de 18 milioane euro, iar lista de aşteptare a acestor proiecte, care au fost depuse peste bugetul alocat, este de circa 60 milioane euro. Avem aici unul dintre beneficiari, care a fost foarte pregătit şi a depus foarte repede proiectul, este vorba despre Primăria Brăila, care are cele mai multe proiecte din domeniul şcolilor, pe o statistică regională. Mesajul către autoritatea de management este să vedem, pe viitor, în ce măsură fie alocăm mai multe fonduri, fie ce vom face cu proiectele din portofoliul regional, care arată un nivel de nevoi foarte ridicat în domeniul infrastructurii educaţionale", a declarat Luminiţa Mihailov.

30por2Şcoala Ecaterina Teodoroiu, finalizată în avans şi cu economii

Primarul Brăilei a subliniat buna colaborare pe care unitatea administrativ teritorială a avut-o de-a lungul timpului cu Ministerul Dezvoltării, dar a atras totodată atenţia asupra faptului că trebuie găsite măsuri de a descuraja depunerea contestaţiilor şi de a reduce birocraţia. Gabriel Simionescu a dat exempul unor proiecte în care lucrările de consolidare a şcolilor sunt blocate de şase luni din cauza unor firme care contestă licitaţia, dar a făcut referire şi la documentaţii care cuprind 5.000 de pagini, pe care a fost nevoit să le semneze de câte două ori. "Vizavi de proceduri, trebuie să găsim cu toţii o formulă pentru a descuraja acest concurs de contestaţii, contestaţii la contestaţii. Vizavi de birocraţie, poate că ne gândim, nu la simplificarea procedurilor, pentru că trebuie să avem proiecte care să fie bine lămurite, sunt bani europeni, avem multe discuţii, ci la procedura care urmează după aceea. Poate ne gândim la formule care să diminueze din timpul afectat şi din costuri, pentru că atâtea hârtii şi semnături implică nişte costuri ", a spus Gabriel Simionescu.

Proiectul prezentat la Brăila, "Consolidare şi reabilitare Şcoala cu clasele I-VIII nr. 17 Ecaterina Teodoroiu", a fost finalizat la sfârşitul lunii august 2010, cu aproape jumătate de an în avans faţă de termenul stabilit prin contract. Nu doar durata de implementare s-a redus de la 18, la 13 luni, ci s-a realizat şi o economie faţă de bugetul iniţial de circa 250.000 euro. Valoarea totală a proiectului a fost de 1.945.247 lei, proiectant fiind SC Uzinsider Engineering SA Galaţi, iar constructor SC Casa Prest SRL Brăila. "Şcoala Ecaterina Teodoroiu a fost finalizată cu un cost care este undeva la 60% din valoarea iniţială a proiectului, deci s-au realizat economii, spunem noi că în condiţii de calitate corespunzătoare. Dacă vom reuşi să facem economii, noi mai avem 6 proiecte pe şcoli depuse la ADR şi, pe măsură ce ele vor putea intra pe finanţare pe aceste economii, le vom introduce", a precizat primarul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro