* fostul prim-ministru al României, Mihai Tudose, a afirmat în această dimineață, pentru redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” că nu îl interesează să preia conducerea Consiliului Concurenței * potrivit presei centrale, deputatul brăilean ar fi încasat un salariu de circa 11.000 euro dacă accepta acest fotoliu
În ultimele zile au circulat în spațiul public mai multe informații privind
numirea fostului premier Mihai Tudose la șefia Consiliului Concurenței, unde ar fi primit un salariu mai mult decât generos. Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” și întrebat dacă se va duce la Consiliul Concurenței, acesta a infirmat zvonurile, precizând că nici măcar nu îl interesează o asemenea poziție.
“Sunt informații false. Nu mă interesează așa ceva, nu sunt specialist în așa ceva. Chiar nu mă interesează!”, a precizat deputatul brăilean.
Potrivit presei centrale, dacă Tudose ar fi acceptat să îl înlocuiască pe Bogdan Chirițoiu la conducerea Consiliului Concurenței, înainte de expirarea mandatului acestuia, ar fi urmat să încaseze un salariu de circa 11.000 euro.