Ediţia a 48-a a Turului ciclist al României, care se va derula pe o distanţă totală de 1.400 km, la care participă 96 de rutieri cuprinşi în 16 echipe, provenind din 13 de ţări, se va desfăşura în perioada 4-11 iunie şi include şi municipiul Brăila.
Sâmbătă, startul festiv al "Micii Bucle" se va da la ora 13.30, din faţa Sălii Sporturilor din Constanţa, iar cel tehnic jumătate de oră mai târziu, de la Ovidiu. Cicliştii vor rula apoi pe traseul Hârşova, comuna Viziru, sosirea în faţa Palatului Administrativ din Brăila fiind programată în intervalul orar 17.59-18.48, după care va urma festivitatea de premiere a primilor trei clasaţi pe etapă, precum şi acordarea tricourilor.
Liderul primei etape va primi tricoul galben, liderul sprinterilor pe cel roşu, liderul căţărătorilor pe cel verde, cel mai combativ ciclist va fi recompensat cu tricoul alb, iar cel mai bine clasat român pe cel albastru.
Duminică, startul festiv în etapa a doua va fi dat la ora 12.30, din faţa Prefecturii Judeţului Brăila, iar cel tehnic de la Baldovineşti.
Programul ediţiei 2011 al "Micii bucle":
Etapa I: Constanţa - Hârşova - com. Viziru - Brăila
Etapa a II-a: Brăila - Tecuci - Bârlad - Vaslui
Etapa a III-a: Vaslui - Roman - Tg. Frumos - Botoşani
Etapa a IV-a: Botoşani - Bucecea - Siret - Rădăuţi - Suceviţa - Câmpulung - Suceava
Etapa a V-a: Tg. Neamţ - Topliţa - Reghin - Tg. Mureş
Etapa a VI-a: Tg. Mureş - Mediaş - Sibiu
Etapa a VII-a: Sibiu - Avrig - Bâlea Lac
Etapa a VIII-a: Braşov - Văleni de Munte - Ploieşti - Bucureşti