Mesaj politic la "Zile si nopti de teatru european la Braila" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mesaj politic la "Zile si nopti de teatru european la Braila"

Vineri si simbata, in cadrul Festivalului "Zile si nopti de teatru european la Braila au fost prezentate sase spectacole. Criticii au apreciat ca cel mai exploziv spectacol a fost cel al Teatrului din Galati, "Moartea lui Eskrokov", in regia lui Ion Sapdaru. A fost apreciata viziunea regizorala, modul in care au fosta gasite solutii. "A fost vizat amestecul de misticism si credinta in duhuri rele care este pregnant la rusi. Problemele spectacolului au aparut din cauza faptului ca actorii au jucat decent, dar nu s-au ridicat la inaltimea partiturii solicitate de regizor. Se putea face un spectacol memorabil, insa este doar un spectacol decent", a apreciat Liviu Groza.
Dramaturgul Doru Motoc a evidentiat faptul ca piesa a fost tratata in cheie grotesca, asa cum a facut regizorul Ion Sapdaru si cu alte spectacole, ca a gasit solutii interesante pentru cele mai dificile momente si ca apreciaza deosebit faptul ca scenografia inspirata si costumele contineau note de definire a personajelor. "Echipa a fost omogena, cu mici pauze colorate, spectacolul a fost vioi, agreabil, ni s-a oferit o seara de teatru placuta", a mai spus Doru Motoc. Tot despre acest spectacol, criticul Ionut Sociu a spus ca s-a pierdut mult din cauza jocului rigid al actorilor, insa viziunea regizorala este remarcabila si este pacat ca regizorul Ion Sapdaru este ignorat in Romania.

"Kosovarii" - "un spectacol curajos"

Un alt spectacol care a suscitat multe discutii a fost cel al trupei de teatru alternativ din Kosovo, un spectacol care a vorbit despre drama razboiului din regiune. Criticii au evidentiat capacitatea artistilor din Kosovo de a-si valorifica istoria foarte recenta. Regizorul Haqif Mulliqi a spus ca titlul spectacolului are o dubla semnificatie, referindu-se atit la kosovari, cit si la razboiul din Kosovo si ofera viziunea lui asupra razboiului. "Consider ca aceasta piesa este o miscare artistica, nu una politica, noi nu vrem sa facem politica", a mai precizat regizorul Mulliqi.
Pe de alta parte, criticii au fost de parere ca totusi piesa are mesaj politic antiamerican, insa nu este ceva nou sau neobisnuit. "Cred totusi ca insistindu-se asupra mesajului s-a pierdut ceva din montarea scenica si este pacat, pentru ca actorii sint foarte buni", a spus criticul Ionut Sociu.
Directorul festivalului, Doina Papp, a evidentiat la rindul sau patima cu care au jucat artistii si considera ca este dovada faptului ca ei comunica un mesaj politic. "Ei nu trebuie sa se escamoteze pentru ca in final acesta este scopul, sa intelegem ce si cit au trait acesti oameni nu foarte departe de noi. Este un spectacol curajos nu numai ca vorbeste despre americani, dar si pentru ca vorbeste de realitatile zonei. Spectacolul lor aduce o dimensiune politica necesara pe care teatrul contemporan nu trebuie sa o ocoleasca", a apreciat criticul Doina Papp. Dramaturgul Doru Motoc a spus ca spectacolul "Kosovarii" este o propunere viabila artistic si ca este foarte bine sustinut actoriceste, aceasta fiind si sursa emotiei, in mai mare masura decit tematica.

"Dulceamar" - un spectacol pe care brailenii nu l-au apreciat

Despre cel de-al treilea spectacol al serii, "Dulceamar", s-a discutat mai putin, majoritatea criticilor nefiind prezenti la spectacol. Ceea ce se poate spune cu certitudine este faptul ca spectacolul teatrului din Constanta semnat de Beatrice Rancea nu a avut priza la marea masa a spectatorilor, care au plecat, aproape jumatate, la pauza spunind ca un asemenea spectacol nu are ce cauta in festival. Criticul Liviu Groza a explicat ca probabil publicul brailean nu este pregatit pentru asemenea spectacole de teatru dans, iar Doru Motoc a spus ca i s-a parut interesanta alaturarea dansului contemporan cu muzica de cabaret de la inceputul secolului XX.
Ultimul spectacol al serii de vineri, sustinut de Teatrul "Rondo" din Polonia, in care actrita Wioleta Komar a demonstrat ca a fost una dintre cele mai bune din festival, alaturi de Ema Adrea din Albania. Spectacolul nu a fost tradus, insa publicul a inteles mesajul datorita activarii unor cai mai putin obisnuite de comunicare. Simbata seara, in sala Mare s-a jucat piesa "Bulgarii de altadata" a teatrului din Plevna, Bulgaria, o combinatie intre teatrul clasic si cel de papusi, care a pus in evidenta tezaurul dramaturgiei bulgaresti. Regizorul Dimo Deshev a spus ca au optat pentru acest spectacol, desi este naiv, pentru ca vor ca tinerii sa cunoasca si cultura bulgara, iar in contextul integrarii in Uniunii Europeana sa nu-si piarda identitatea. Piesa a fost scrisa in 1872 si este una dintre primele piese scrise de autori bulgari.
La ultimul spectacol al serii de simbata, sustinut de Teatrul "Ariel" din Rimnicu Valcea, "Giocondele", a fost o afluenta de public foarte mare, au venit in numar aproape dublu spectatorii, insa au reusit toti sa intre in sala si sa urmareasca "Giocondele", spectacol de Brigitte Louveaux, care a fost vazut intii la Bruxelles, intr-o taverna, si care acum, montat intr-o viziune mai modernista, vrea sa atraga atentia asupra artei, creatiilor si creatorilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro