• incidentul s-a întâmplat miercuri dimineață, în jurul orei 10.30, în zona Piața Mare
Incident miercuri dimineață, în jurul orei 10.30, când un autoturism Mercedes a rămas în pană chiar în mijlocul intersecției străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Griviței, la Piața Mare, într-o poziție care încurca serios traficul. Prima reacție a multor șoferi a fost, evident, să claxoneze și probabil să înjure obstacolul neașteptat pe care trebuia să-l ocolească fiecare cum se pricepea mai bine. Nu se poate spune că a apărut un blocaj propriu-zis în trafic, dar mașina oprită în mijlocul intersecției încurca serios circulația. După ce a devenit evident că există o problemă și că Mercedesul la volanul căruia se afla o femeie nu se poate mișca din loc, doi bărbați au încercat să îl împingă, însă au constatat că mașina are cutie automată, iar roțile erau blocate. O mașină de Poliție care trecea întâmplător prin zonă a tras pe dreapta, iar agenții au mers să vadă ce se întâmplă. Unul dintre ei s-a urcat la volanul Mercedesului, în locul doamnei care efectiv nu știa ce să facă pentru a porni motorul. Polițistul a încercat și el să dea o cheie, dar fără succes. Între timp, a trecut pe acolo și o mașină a unei firme private de pază, care de asemenea a oprit, iar unul dintre agenți a încercat la rândul său să pornească Mercedesul blocat, dar tot degeaba. Circulația din intersecție se desfășura în continuare cu dificultate. Claxoanele sunau, nervozitatea unora dintre șoferi era evidentă. Te-ai fi așteptat ca echipajul de Poliție să rămână la fața locului, pentru a ajuta cumva la fluidizarea traficului până la mutarea mașinii stricate din intersecție și pentru a detensiona situația dacă vreun participant la trafic și-ar fi vărsat nervii pe femeia rămasă cu mașina în drum. Că sloganul Poliției Române este ”Siguranță și încredere”! Surprinzător, însă, agenții îmbrăcați în uniforma statului s-au urcat în mașina de Poliție și au plecat. Or fi avut vreo misiune mai importantă în desfășurare, n-avem de unde să știm... Din fericire pentru ghinionista șoferiță, agenții de la firma privată de pază s-au dovedit a fi mult mai săritori. Aceștia și-au chemat colegii în ajutor, iar o altă mașină a aceleiași firme a oprit în fața Mercedesului - evident spre nemulțumirea unor șoferi care vociferau că li s-a blocat calea - a conectat cablurile speciale la baterie, iar problema s-a rezolvat. Mercedesul a pornit și intersecția a fost deblocată. ”Am oprit ca să ajut! Nu trebuie să fim oameni?!”, i-a răspuns agentul firmei de pază unui trecător care l-a întrebat dacă o cunoștea dinainte pe doamna de la volanul mașinii stricate sau a oprit pur și simplu când a văzut mașina blocată în intersecție. La rândul său, șoferița i-a spus unui martor că schimbase bateria autoturismului recent, cu o zi sau două, și că nu își explică ce s-a întâmplat. Între timp, la fața locului a apărut și o persoană cu o baterie nouă, probabil un reprezentant al firmei de la care fusese cumpărată cea defectă.