Mega-licitaţie Transgaz pentru construirea conductei coasta Mării Negre - Podişor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mega-licitaţie Transgaz pentru construirea conductei coasta Mării Negre - Podişor

• valoarea estimată a achiziţiei publice este între 287 şi 330 de milioane euro • pentru realizarea acestei investiţii, operatorul public de transport gaze naturale a solicitat un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)

 

Licitaţia publică a Transgaz pentru execuţia conductei de transport gaze naturale ţărmul Mării Negre (localitatea Tuzla) - Podişor (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică) a fost recent prelungită pentru toamna acestui an. Mai precis, conform celor mai recente informaţii disponibile în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), noul termen de depunere a ofertei este 30 octombrie, estimându-se ca o lună mai târziu să se efectueze şi evaluarea financiară a ofertelor depuse. Potrivit anunţului publicat în sistem, valoarea licitaţiei este între 1,362 şi 1.567 miliarde lei, adică echivalentul a circa 287 - 330 milioane euro. Conducta Tuzla-Podişor face parte dintr-un proiect mai mare care vizează dezvoltarea capacităţilor de transport care să permită livrarea gazului natural pe piaţă de pe noile câmpuri off-shore din Marea Neagră, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz pentru consumatorii din România şi extinderea reţelei de transport către pieţele din Europa Centrală prin interconectarea cu BRUA şi permiterea accesului la viitoarele proiecte majore de infrastructură de gaze, cum ar fi TAP, precum şi hub-uri de gaze în Europa Centrală.  

De menţionat că Transgaz a solicitat un împrumut de la BERD pentru a finanţa construcţia conductei.

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, pe care o conduce brăileanul Ion Sterian, mai este angrenată şi în alte proiecte de gazoducte care vor transforma compania într-una multinaţională la nivel regional. Un exemplu în acest sens este proiectul BRUA, menţionat mai devreme, şi care constă în construirea unei conducte noi de transport gaze care să conecteze Nodul Tehnologic Podişor cu Staţia de Măsurare Gaze Horia pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezani-Haţeg-Recaş-Horia. De asemenea, în vara lui 2017 Transgaz a semnat alături de reprezentanţii operatorilor sistemelor de transport gaze naturale din Grecia, Bulgaria, Ungaria şi cei ai companiei care dezvoltă interconectarea dintre Grecia şi Bulgaria, Memorandumul pentru Coridorul Vertical, proiect promovat de Comisia Europeană, şi care va lega sistemele de transport gaze naturale din România, Ungaria, Austria, Bulgaria şi Grecia. Cele două sisteme, BRUA şi Coridorul Vertical vor fi interconectate şi vor transforma România într-un jucător pe piaţa energiei din regiune.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro