Media bulgară păstrează tradiţia şi anunţă rezultate, voalat, în timpul scrutinului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Media bulgară păstrează tradiţia şi anunţă rezultate, voalat, în timpul scrutinului

Astfel, agenţia BGNES a ocolit interdicţia de a difuza în timpul scrutinului proiecţii ale rezultatelor prezentând un fals buletin meteo, cu temperaturi curioase.
Dacă pentru capitala Sofia, temeperaturile obişnuite pentru această perioadă a anului se situează între 13-15 grade Celsius, agenţia a raportat la prânz temperatura de lângă sediul partidului de guvernământ, GERB, care ajunsese la o stranie valoare de 56 de grade, în timp ce lângă sediul Partidului Socialist se înregistrau 42,5 grade. Cu alte cuvinte, în acel moment, Rosen Plevneliev, candidatul la preşedinţie din partea GERB, avea aproape 60% din voturi, în timp ce contracandidatul socialist, Ivailo Kalfin, era cu mult în urma lui.
Vântul suflă cu 25 de metri pe secundă, a adăugat BGNES, sugerând astfel rata de participare la vot până la ora respectivă.
La rândul său, postul de radio Darik a mizat pe derbiul de fotbal dintre Levski (Albaştrii) şi CSKA (Roşii) pentru a-şi codifica referirile la candidaţi. Rezultatul presupusului meci era, la prânz, 57 la 43.
La primul tur de scrutin, popularul post de radio a folosit pretextul unui clasament muzical pentru a transmite rezultate, dar comisia electorală centrală i-a interzis să mai folosească această metodă.
Cotidianul Dnevnik a avut o idee originală pentru a ocoli interdicţia de a difuza exit-polluri şi a publicat o bandă de desene animate, cu oameni mascaţi şi o inscripţie corespunzând alegerilor prezidenţiale şi respectiv locale.
Primele rezultate ale exit-pollurilor vor fi difuzate oficial după închiderea urnelor, la ora 19.00, iar primele rezultate oficiale parţiale sunt aşteptate în cursul dimineţii de luni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro