"Meciul cu Olympique Lyon de la Bucuresti a fost un accident, acolo va fi altceva" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Meciul cu Olympique Lyon de la Bucuresti a fost un accident, acolo va fi altceva"

Antrenorul echipei Steaua, Dorinel Munteanu, a declarat, marti, la plecarea in Franta, ca meciul cu Olympique Lyon de la Bucuresti, pierdut cu scorul de 3-5, a fost un accident, apreciind ca in partida de miercuri situatia va fi cu totul alta.
"Nu am emotii, am incredere in echipa si mergem sa facem un joc bun. Eu zic ca meciul de la Bucuresti a fost un accident, acum va fi cu totul altceva. Probabil e meciul ultimei sanse pentru calificarea mai departe in Liga Campionilor, dar pentru Cupa UEFA mai sint meciuri si alte sanse. Sint convins ca vom face un joc bun. Si atmosfera din vestiar este foarte importanta. Cum ma striga jucatorii? Pe nume", a declarat Munteanu.
Presedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argaseala, a afirmat ca meciul cu Olympique Lyon este extrem de important. "Am emotii mai mari, dar si sperante mai mari. Nu e ultima sansa, dar e cel mai important meci pentru ca in urma lui putem vedea daca mai avem sanse de calificare. Trebuie sa inscriem un gol mai mutl decit adversarul. Este adevarat ca la Bucuresti trei nu au fost suficiente, dar am avut timp sa invatam din greseli. Steaua a jucat bine pina acum in Liga Campionilor. Dorinel stie foarte bine sa-si motiveze jucatorii si sa pregateasca un emci, Nu cred ca are emotii asa mari, cum avea cind era jucator. Dorinel stie sa creeze o atmosfera buna in vestiar, mai ales ca vine din rindul jucatorilor", a declarat Argaseala.
Argaseala a facut referire si la programul incarcat al Stelei. "La lotul pe care il avem trebuie sa facem fata oricarui program. In fiecare an meciurile cu Dinamo si Rapid au fost foarte aproape, anul acesta sint amindoua in deplasare si intre ele Lyon. Probabil ca cei de la Rapid au probleme cu baza sportiva, iar daca nu stiu sa organzieze un meci, e treaba lor. Sa invete regulamentul pe toate paginile, ei se plictisesc repede si citesc doar primele pagini. Daca indeplinesc toate cerintele din regulament, nu o sa aiba probleme", a mentionat Argaseala.
Delegatia gruparii Steaua Bucuresti a plecat, marti dimineata, de pe Aeroportul Henri Coanda, spre Lyon, in vederea meciului cu echipa locala Olympique, contind pentru etapa a IV-a a grupei F a Ligii Campionilor.
Meciul Olympique Lyon - Steaua Bucuresti, din etapa a patra a grupei F a Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul Gerland, fiind transmis de Pro TV. Dupa trei partide, pe primul loc in grupa F se afla Bayern Munchen cu 7 puncte, urmata de Olympique Lyon cu 5 puncte, Fiorentina cu 2 puncte si Steaua cu un singur punct.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro