* formația brăileană joacă astăzi returul cu Bucovina Rădăuți * brăilenii au pierdut cu 2-0 la Rădăuți și trebuie să înscrie de trei ori fără să primescă gol ca să acceadă în manșa a doua a barajului de promovare în Liga a II-a
Astăzi, de la ora 17.30, la Însurăței, Dacia Unirea o va întâlni pe Bucovina Rădăuți, în manșa a doua a primei etape a barajului de promovare în Liga a II-a.
Formația pregătită de Florentin Petre are o misiune dificilă pentru că săptămâna trecută a pierdut la Rădăuți cu 2-0, iar acum nu are altă variantă decât cea a victoriei cu 3-0, ca să meargă mai departe. Singurul jucător din lot pe care nu se poate baza tehnicianul formației brăilene este Paliu.
“Sperăm ca după două meciuri slabe să facem unul foarte bun și să ne calificăm în etapa a doua a barajului de promovare în Liga a II-a. Terenul de la Însurăței poate fi aliatul nostru în acest joc. Avem o formație cu jucători tehnici care pot întoarce rezultatul în favoarea noastră”, ne-a declarat Valentin Avramescu, președintele CA al Daciei Unirea.