"O decapotabila a intrat in depasire inaintea mea, circula cu viteza, am vrut sa o evit, dar nu am mai putut. In masina mai erau doua persoane, un baiat si o fata, nici unul dintre noi nu a patit nimic, dar ne-am speriat. Eu nu mergeam cu viteza, dar BMW-ul mi-a intrat exact in fata. Am tras de volan, dar am pierdut controlul si m-am rasturnat in sant. Eu veneam de la Braila si mergeam spre Galati. Nu a fost nici un impact, nici macar nu s-au deschis airbag-urile", ne-a spus tinarul conducator auto.
La fata locului a venit un echipaj al Politiei Rutiere pentru a efectua cercetari in vederea stabilirii circumstantelor in care s-a produs accidentul. Medicii de la Ambulanta s-au ocupat de cei trei tineri din masina ajunsa in sant, acordindu-le ingrijiri medicale.
"Din primele cercetari am stabilit ca soferul autoturismului Chevrolet, in timp ce se deplasa pe DN22B, dinspre Braila spre Galati, din cauza neatentiei in conducere, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat in afara partii carosabile, cei trei pasageri fiind raniti usor. In prezent, cercetarile continua pentru stabilirea cu exactitate a conditiilor in care a avut loc evenimentul", ne-a declarat subinspector Cosmin Serbanescu, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere.