Marian Ion candidează la postul de arhitect-şef al municipiului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marian Ion candidează la postul de arhitect-şef al municipiului

Fostul arhitect-şef al municipiului, Marian Ion, încearcă să îşi redobândească poziţia la care a renunţat înainte de alegerile locale din 5 iunie, pentru a candida ca independent la fotoliul de primar . Acesta s-a înscris pentru concursul ce va avea loc în data de 8 august. "Este adevărat, m-am înscris la concurs. Nu am niciun fel de aşteptare în mod special. Vreau doar să îmi fac treaba. Miercuri a fost ultima zi în care se mai puteau face înscrieri. Atunci am depus ultima hârtie necesară. Nu ştiu dacă s-a mai înscris şi altcineva pentru acest post. Nu am întrebat asta", a declarat Marian Ion. Potrivit acestuia, în data de 8 august este programată proba scrisă, urmând ca ulterior, dacă va obţine o notă de trecere să aibă loc şi un interviu. Cât despre faptul că este membru în Consiliul Local Civic (CLC), Marian Ion s-a arătat destul de sceptic în privinţă posibilităţii ocupării celor două poziţii simultan, în cazul în care îşi va redobândi biroul în care a activat în ultimii 7 ani. Reamintim că în calitate de candidat independent la funcţia de primar, Marian Ion a obţinut 4,66% din voturile valabil exprimate, clasându-se pe locul 4 în preferinţele brăilenilor după Marian Dragomir, Cătălin Boboc şi Simona Drăghincescu, ceea ce reprezintă un scor mai mult decât onorabil.

Viitorul arhitect-şef al municipiului trebuie să se plieze pe doleanţele primarului

Acesta a fost, în linii mari, comentariul făcut de fostul primar Aurel Simionescu, la primirea veştii că Marian Ion a decis să candideze din nou pentru postul de arhitect-şef al municipiului. Consilierul lui Marian Dragomir a afirmat că, în cazul în care va câştiga, Marian Ion va trebui să poarte un dialog cu noua conducere a Primărie. "Nu pot să comentez dreptul de a se înscrie cineva la un concurs. Este dreptul dumnealui. El ca profesionist este un om care ştie bine zona de arhitectură. În zona de administraţie e mai complicat din punctul ăsta de vedere. Dar vom vedea rezultatul concursului. Dacă dumnealui va fi cel care va câştiga, va trebui să poarte o discuţie clarificatoare cu conducerea Primăriei. Vorbesc foarte serios! Pentru că profesionalismul într-o instituţie publică este legat de ceea ce, printr-un anumit program şi-a asumat conducerea politică a instituţiei publice respective. Domnul Dragomir, cu programul pe care l-a avut în PSD, alături de colegii noştri cu care suntem aliaţi, are o formulă de guvernare locală. Acea formulă trebuie pusă în practică, în limitele legii, de către executiv, de partea tehnică. Şi atunci între dimensiunea de demnitar şi dimensiunea tehnică trebuie să existe o colaborare şi o înţelegere a principiilor în care se lucrează. Dacă noi suntem unii la Consiliu Civic, unii în executiv şi mai suntem şi în zona de Consiliu Local... Nu spun că lucrurile sunt neapărat în contradicţie, dar trebuie armonizate", a declarat Simionescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro