Marian Coman prezintă cititorilor din Brăila romanul «Haiganu. Fluviul şoaptelor» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marian Coman prezintă cititorilor din Brăila romanul «Haiganu. Fluviul şoaptelor»

După lansarea de sâmbătă, de la Târgul de Carte Gaudeamus, scriitorul Marian Coman se întoarce astăzi la Brăila, pentru a-şi prezenta romanul intitulat "Haiganu. Fluviul şoaptelor". Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, în Music Pub, de pe strada Mihai Eminescu, nr. 56 (intrarea din Petru Maior). Accesul este liber.
Noua carte a lui Marian Coman apare la exact 10 ani de la debutul editorial cu "Nopţi albe, zile negre" (Tritonic, 2005) şi este primul volum publicat de HAC!BD, editura care a impus pe piaţa românească benzile desenate prin revistele HAC! (Harap Alb continuă) şi TFB (Tinereţe fără bătrâneţe). De altfel, acţiunea cărţii are loc în acelaşi univers în care se desfăşoară şi aventurile din benzile desenate "Harap Alb continuă", Marian Coman fiind unul dintre scenariştii revistei.
Aflat la graniţa dintre fantasy şi horror, "Fluviul şoaptelor" dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut şi un copil cu puteri miraculoase, romanul fiind prima parte dintr-o serie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.
"Haiganu. Fluviul şoaptelor" metabolizează elemente din mitologia traco-dacă şi din folclorul popular, pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul "Haiganu. Fluviul şoaptelor" te va duce pe tărâmuri populate de magi şi de fiinţe groteşti.
"Fluviul şoaptelor vă va purta alături de copii şi zei, de vrăjitori şi animale fantastice, de monştri morali şi monştri fizici, într-o lume ficţională, în care Marian Coman lucrează cu ceea ce ştiţi din alte poveşti pentru a construi una nouă, surprinzătoare", apreciază criticul Cătălin Badea - Gheracostea, pe coperta romanului.
Lumea din povestea lui Haiganu adăposteşte Ordisia, marele Imperiu al Brâului de Piatră, dar şi stepe pustii, străbătute doar de nomazii ce-şi călăresc semeţele antilope de fistic ori oraşe-cetate şi regate conduse după datina vechilor regi. La Kaga-Krata, Ziraxes ascunde planuri necurate, în vreme ce, aproape de Giradrigas, căpcăunul Dekibalos în fruntea Armatei Orfanilor visează să stăpânească lumea. Plecat de la marele templu din Korganon, un profet vesteşte că un zeu umblă prin lume, în carne şi oase, iar Zourazi, copilul, e pe cale să-l întâlnească. Ce se ascunde în spatele profeţiei şi cine trage cu adevărat de iţele lumii, câtă putere se poate aduna în sângele unui pui de vrăjitor şi cum de poate fi pedepsit un zeu ce poate privi până la capătul timpului, iată câteva din întrebările la care cititorii vor căuta răspunsuri pe măsură ce vor păşi în lumea lui Haiganu.
"Cu Fluviul şoaptelor, Marian Coman trece de la tradiţie la modernitate, transformă basmul în fantasy şi prin asta se situează pe harta mondială a literaturii de gen. Partea cu adevărat bună e că Marian Coman este un scriitor foarte talentat şi ne reprezintă la cel mai înalt nivel", apreciază scriitorul Michael Haulică.
De menţionat faptul că Marian Coman îşi prezintă romanul cititorilor din toată ţara, în cadrul unui turneu de promovare ce cuprinde peste 20 de oraşe. Mai multe detalii, pe site-ul autorului, www.mariancoman.com.
"Haiganu. Fluviul şoaptelor" poate fi achiziţionat de pe www.supererou.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro