Marele Trofeu al Festivalului "George Grigoriu", câștigat de un concurent din Italia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marele Trofeu al Festivalului "George Grigoriu", câștigat de un concurent din Italia

* după trei zile de festival, Trofeul a fost adjudecat de Andrea Stocchino, din Italia, iar Premiul I de Yernazar Zhuban, din Kazakhstan * Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România a ajuns la Carla-Florentina Boboc, din România * cea de-a XVI-a Ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară "George Grigoriu" s-a desfășurat la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, în perioada 16-18 iulie * "Au existat câteva voci de valoare evidentă, care s-au regăsit în partea superioară a clasamentului", a precizat dirijorul Ionel Tudor, imediat după Gala Laureaților, într-o postare publicată în mediul online

 

Gala Laureaților Festivalului Internațional de Muzică Ușoară "George Grigoriu" - Ediția a XVI-a a ajuns la final, iar juriul condus de Andreea Andrei, fiica compozitorului omagiat, a decis, duminică seară, ca Trofeul să ajungă, anul acesta, în Italia, la Andrea Stocchino. În vârstă de 26 de ani, tânărul artist italian a cântat piesa "Niciodată, niciodată", dintre cele compuse de regretatul George Grigoriu, reușind să convingă și să impresioneze membrii juriului.

Spectacolul de gală a început prin prezentarea orchestrei condusă de Ionel Tudor și a membrilor juriului cărora li s-a oferit câte o plachetă și un buchet de flori. În total, au fost șase premii acordate pentru cei 20 de concurenți înscriși la festival. În afară de Premiile I, II și III, Trofeul și mențiunea, s-a mai acordat Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, care a fost înmânat de însuși compozitorul Horia Moculescu. Acest premiu i-a revenit Carlei-Florentina Boboc, "pentru cea mai surprinzătoare versiune al celei mai cunoscute melodii din festival", și anume "Eternitate".

Iată câștigătorii Festivalului Internațional de Muzică Ușoară "George Grigoriu", de la Brăila, Ediția a XVI-a, desfășurat în perioada 16-18 iulie 2021, la Teatrul "Maria Filotti":

- Trofeul: Andrea Stocchino, 26 de ani, Italia;

- Premiul I: Yernazar Zhuban, 24 de ani, Kazakhstan;

- Premiul II: Andrei-Gabriel Petruș, 19 ani, Vălenii Șomcuței, România;

- Premiul III: Bianca-Luminița Mihai, 20 de ani, Slobozia - România;

- Mențiune: Daria-Nicoleta Peltea, 18 ani, Medgidia - România;

- Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: Carla-Florentina Boboc, 16 ani, București - România.

Mai trebuie precizat faptul că Andrea Stocchino este al cincilea câștigător de Trofeu din Italia la acest important festival găzduit de Brăila. Iată și impresiile reputatului dirijor Ionel Tudor așternute într-o postare din mediul online, imediat după încheierea festivalului:

"Au existat câteva voci de valoare evidentă, care s-au regăsit în partea superioară a clasamentului. Nu este un festival cu multe premii. Se acordă doar un Trofeu, 3 Premii, o mențiune și un Premiu al Uniunii Compozitorilor. Atât. Dar premiile sunt consistente. Organizarea a fost excelentă și lucrurile au mers "ceas"! Se muncește de la 10.00 dimineața la 11.00 seara, dar după fiecare seară de festival, juriul, orchestra, concurenți, părinți, profesori și impresari petrec împreună, cântă și dansează ca într-o mare familie! Jurizarea este întotdeauna corectă. Organizatorii au oferit publicului, în fiecare zi de spectacol, în holul teatrului, surprize din cele mai plăcute: degustări de vinuri din belșug, degustări de prăjituri, cafea la discreție, paradă de modă, lecții de dans. În fața teatrului, bănci, flori și mese la care, în pauze, publicul se răcorea cu câte un pahar de vin rece și o cafea! Totul a fost superb! Mulțumim, Brăila!".

Cea de-a XVI-a Ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară "George Grigoriu", de la Brăila, a fost organizată de Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație).

"Festivalul-concurs, care se desfășoară sub semnul numelui celui înscris în Cartea de Aur a muzicii ușoare românești, George Grigoriu, are drept scop promovarea muzicii ușoare autentice, afirmarea și lansarea tinerelor voci, stimularea valorilor interpretative în vederea plasării lor în elita muzicii ușoare românești și internaționale", precizau organizatorii festivalului într-un comunicat remis presei în zilele care au precedat evenimentul cultural.

Festivalului Internațional de Muzică Ușoară "George Grigoriu", de la Brăila, s-a desfășurat pe două secțiuni: concurs (cu 21 de participanți din România, Bosnia Herțegovina, Italia, Polonia, Bulgaria, Kazahstan și Ungaria) și recitaluri susținute de artiști ai genului: Cezar Ouatu, Luminița Anghel, Nico, Forever friends and music forever și Trupa Taxi. Concurenților și participanților la festival le-au fost pregătite nenumărate surprize, inclusiv o binemeritată plimbare cu vaporul pe Dunăre. Prezentatorul evenimentului cultural de la Brăila a fost Octavian Ursulescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro