Mergi la conţinutul principal

Marele manager Stancu a promovat Braila in Divizia C

Om de cuvint acest Gheorghe de la judet. A zis el in iarna ca va salva fotbalul brailean? A zis! Si nu numai ca a zis, asa cum procedeaza de obicei, ci s-a achitat cu brio de sarcina pe care si-a trasat-o singur. Poftim, CF Braila se afla la o distanta de doar citeva meciuri de a ajunge acolo unde nu a mai fost de mult. Divizia C, venim, asteapta-ne cu seminte si bere, ca o sa avem mult de treaba. Stiu, multi dintre voi nu il suportati pe Bunea Stancu, dar de data asta va rog sa va ridicati frumos in picioare si sa-l aplaudati la scena deschisa. Datorita priceperii si abilitatii sale de a negocia, nu mai putin de 9 jucatori de la Otelul Galati au venit sa intareasca echipa noastra in drumul ei spre "C". Acesti jucatori au trintit cite meciuri au putut, pentru ca, vorba aia, si ei au copii acasa. Numai Bunea Stancu nu s-a prins de poanta asta si a continuat sa urle ca apucatul ca o sa vedem noi la vara unde va fi Braila. Ei, iote ca aproape ca a venit vara, iar noi constatam cu amaraciune ca Braila este tot in Braila. Ce-i drept, a promovat, dar nu din "B" in "A", ci din "B" in "C". Altfel spus, a promovat, dar nu a promovat inainte, ci inapoi. Tot inapointe, ca pionerii, este sloganul dupa care ne conduce nenea Stancu. Judetul Braila l-a bagat in vrie, iar cu echipa de fotbal a rezolvat problema in mai putin de 90 de minute regulamentare, ca sa zic asa. Bre, ma gindesc si eu ca tot microbistu' ca la cite performante notabile, iacata, are Gheorghe de la judet, poate o sa-l vrea vreun miliardar in dolari sa-l transfere la echipa pe care o patroneaza. Poftim, aud ca Chelsea Londra o sa ramina fara antrenor. Ar fi bine daca Stancu s-ar duce la Chelsea, pentru ca intre Braila si Londra este o distanta de vreo 2.800 de kilometri, deci putem sta linistiti din punctul asta de vedere. Hai Braila, hai in "C"!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu