Atitudinea presupune o bună formare a caracterului, implică raportarea la valori inalterabile şi include, în bună măsură, capacitatea de a sacrifica ceva din comandamentele personale în favoarea unei necesităţi generale. De aceea zic că ar fi prea mult şi că, măcar, "reacţie" dacă ar avea românul... şi n-ar fi puţin lucru. Dar românul nu are niciun fel de reacţie, la nimic.
Un mic scenariu, dacă-mi permiteţi, cu toate că e perfect adevărat... Dimineaţă. Românul desface tacticos un ziar. Pe prima pagină se titrează: politicianul X a dat spargere prin cămările statului, scuipă în stânga şi-n dreapta, dispreţuieşte pe toată lumea bla, bla, bla. Sau: Gigi Ştangă a primit NUP în urma anchetei pentru trafic de carne vie, viol, posesie ilegală de armă sau mai ştiu eu ce lovituri cauzatoare, dacă nu de moarte, măcar de-o viaţă în scaunul cu rotile. Românul plescăie mulţumit. Bună ediţie, spune el. Apoi e suficient doar să-şi desprindă ochii de pe ziar şi, exact în fracţiunea de secundă următoare, a şi uitat ce-a citit. Tot ce se petrece abominabil sub ochii românului este uitat pe dată. Ne-am uitat istoria. Nu vrem s-o ţinem minte decât pe cea mincinoasă. Ne-am uitat satrapii. Astăzi îi salutăm în noile lor costume. Am uitat de închisorile politice. Ele au fost transformate în muzee şi ne sunt prezentate chiar de către cei care le-au înfiinţat. Ne-am uitat eroii şi martirii. Ei nu ne sunt de folos pentru a contracta un credit. Am uitat de Revoluţia din 1989. Am uitat de Securitate. Am uitat de tot sistemul acela oribil de îndobitocire a omului. Am uitat tot şi nu ne interesează nici măcar ziua de azi. Vrem să dormim, fie în pat, fie într-un fotoliu în faţa televizorului, fie într-o maşină conducând spre niciunde. Se poate întâmpla orice, numai să nu ne perturbe, să nu ne tulbure. Îţi ordonă "şeful" să spui că nu-i adevărat ceea ce tocmai ai văzut cu ochii tăi? Zi ca el, frate, că-i simplu şi relaxant. Îţi spune "şeful" să-l mazileşti pe ăla de lângă tine? Arde-l imediat, nu pierde timpul, altfel o să te chinui să te gândeşti dacă-i bine sau nu şi o să pierzi meciul de fotbal sau telenovela. S-a "dat ordin" să stai în cap, cu toate că asta nu foloseşte nimănui, ci este doar pentru a-şi arăta "şeful" puterea? Aruncă-te-n în cap, nu-i mare lucru, după aia o să poţi să dormi pe cinste.
Mai mult dispreţ pentru memorie parcă nu mai e de găsit nicăieri în lumea asta. Mai mult dispreţ pentru nenorocirea altuia nici la barbari nu găseşti. Mai multă dragoste pentru butoiul de varză, cana de vin şi penele de păun nici la sălbatici nu găseşti. Mai multă ură faţă de vorba bună sau cuvântul drept nici că se poate concepe.
Dar cred c-am ajuns tocmai acolo unde nu vrea să privească nimeni. La fundamentele amneziei noastre, care înfloresc pe uitarea de Dumnezeu. Aşa ne-au zis "factorii", aşa uităm. Şi asta e cel puţin înspăimântător. De aceea, cred că o să mă plimb puţin în cerc şi-o să mă întorc la prima "stare", la lehamite, că sună prea dur "inconştienţa". Şi să-i spunem, generic şi inofensiv, Marea Lehamite, nu fără a ne da seama că şi ăsta-i un fel de "a uita".
Un mic scenariu, dacă-mi permiteţi, cu toate că e perfect adevărat... Dimineaţă. Românul desface tacticos un ziar. Pe prima pagină se titrează: politicianul X a dat spargere prin cămările statului, scuipă în stânga şi-n dreapta, dispreţuieşte pe toată lumea bla, bla, bla. Sau: Gigi Ştangă a primit NUP în urma anchetei pentru trafic de carne vie, viol, posesie ilegală de armă sau mai ştiu eu ce lovituri cauzatoare, dacă nu de moarte, măcar de-o viaţă în scaunul cu rotile. Românul plescăie mulţumit. Bună ediţie, spune el. Apoi e suficient doar să-şi desprindă ochii de pe ziar şi, exact în fracţiunea de secundă următoare, a şi uitat ce-a citit. Tot ce se petrece abominabil sub ochii românului este uitat pe dată. Ne-am uitat istoria. Nu vrem s-o ţinem minte decât pe cea mincinoasă. Ne-am uitat satrapii. Astăzi îi salutăm în noile lor costume. Am uitat de închisorile politice. Ele au fost transformate în muzee şi ne sunt prezentate chiar de către cei care le-au înfiinţat. Ne-am uitat eroii şi martirii. Ei nu ne sunt de folos pentru a contracta un credit. Am uitat de Revoluţia din 1989. Am uitat de Securitate. Am uitat de tot sistemul acela oribil de îndobitocire a omului. Am uitat tot şi nu ne interesează nici măcar ziua de azi. Vrem să dormim, fie în pat, fie într-un fotoliu în faţa televizorului, fie într-o maşină conducând spre niciunde. Se poate întâmpla orice, numai să nu ne perturbe, să nu ne tulbure. Îţi ordonă "şeful" să spui că nu-i adevărat ceea ce tocmai ai văzut cu ochii tăi? Zi ca el, frate, că-i simplu şi relaxant. Îţi spune "şeful" să-l mazileşti pe ăla de lângă tine? Arde-l imediat, nu pierde timpul, altfel o să te chinui să te gândeşti dacă-i bine sau nu şi o să pierzi meciul de fotbal sau telenovela. S-a "dat ordin" să stai în cap, cu toate că asta nu foloseşte nimănui, ci este doar pentru a-şi arăta "şeful" puterea? Aruncă-te-n în cap, nu-i mare lucru, după aia o să poţi să dormi pe cinste.
Mai mult dispreţ pentru memorie parcă nu mai e de găsit nicăieri în lumea asta. Mai mult dispreţ pentru nenorocirea altuia nici la barbari nu găseşti. Mai multă dragoste pentru butoiul de varză, cana de vin şi penele de păun nici la sălbatici nu găseşti. Mai multă ură faţă de vorba bună sau cuvântul drept nici că se poate concepe.
Dar cred c-am ajuns tocmai acolo unde nu vrea să privească nimeni. La fundamentele amneziei noastre, care înfloresc pe uitarea de Dumnezeu. Aşa ne-au zis "factorii", aşa uităm. Şi asta e cel puţin înspăimântător. De aceea, cred că o să mă plimb puţin în cerc şi-o să mă întorc la prima "stare", la lehamite, că sună prea dur "inconştienţa". Şi să-i spunem, generic şi inofensiv, Marea Lehamite, nu fără a ne da seama că şi ăsta-i un fel de "a uita".
