Marea evadare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marea evadare

• în primele zile de la ridicarea stării de urgenţă, brăilenii au luat efectiv cu asalt parcurile şi faleza Dunării, bucuroşi că în sfârşit nu mai trebuie să completeze declaraţii pe proprie răspundere şi că nu mai riscă să fie amendaţi cu mii de lei dacă ies din casă • unii, mai temători, au purtat mască de protecţie şi în aer liber, alţii, cei mai mulţi, s-au comportat ca şi cum pandemia n-ar exista • din păcate, mulţi s-au comportat ca şi când nici regulile de bun simţ n-ar exista, iar “covoarele” de coji de seminţe rămase în urma lor stau mărturie pentru acest lucru • prefectul Cătălin Boboc avertizează că pericolul COVID - 19  încă există şi nu trebuie ignorat

 

După două luni în care au stat în casă - unii de frica virusului, alţii de frica amenzilor - brăilenii au profitat din plin de relaxarea administrativă intrată în vigoare pe 15 mai şi, cum era de aşteptat, au luat efectiv cu asalt pieţele, magazinele, locurile de promenadă din oraş dar şi locurile de pescuit de prin judeţ. Sâmbătă şi duminică, în Parcul Monument sau pe faleza Dunării a fost atât de multă lume cum numai la sărbători precum Zilele Brăilei mai puteai vedea. Singura diferenţă este că, de data aceasta, aglomeraţia nu a mai fost mascată de fumul grătarelor cu mici. Cum terasele încă nu au fost deschise, faleza nu mai e invadată de grătare, mese şi umbrele întinse pe zeci de metri, aşa că brăilenii care în mod normal nu concep să iasă în oraş fără să mănânce mici şi să bea bere încă sunt lipsiţi de “obiectul muncii”. Cu mici sau fără mici, de data asta, însă, tot ce a contat a fost libertatea de a ieşi din case fără teamă de amenzi şi fără obligaţia de a completa declaraţii pe propria răspundere. Iar lipsa grătarelor a avut marele avantaj de a lăsa atmosfera curată, aşa încât în locurile brăilene de promendă s-a putut profita de aerul neîmbâcsit de fum, aşa cum nu s-a mai întâmplat de mult timp în această perioadă a anului...

Chiar dacă purtarea măştilor în aer liber nu este o obligaţie a noii stări de alertă, au fost destui brăileni care şi-au acoperit nasul şi gura, preventiv, în timpul plimbărilor de sâmbătă şi duminică, semn că teama de COVID - 19 încă nu a dispărut chiar de tot din rândul populaţiei. Totuşi, distanţarea socială nu pare să fie o regulă bine însuşită deocamdată, pentru că multe dintre grupurile din stradă depăşeau cu mult limita de trei persoane recomandată de guvernanţi. Cum, însă, în perioada 15 - 17 mai nu a existat bază legală pentru aplicarea de amenzi pentru încălcarea regulilor aferente stării de alertă, poliţiştii sau jandarmii nu prea i-au deranjat pe cei care s-au adunat în grupuri mai mari de trei persoane, iar toată lumea şi-a văzut de treabă ca şi cum pandemia nici n-ar exista. Lucru de care sunt convinşi de altfel mulţi adepţi ai teoriilor conspiraţiilor ce au invadat internetul. De altfel, dezbaterea “există sau nu există coronavirus / ne-au ţinut sau nu ne-au ţinut «ăştia» în case degeaba”, făcea obiectul multora dintre discuţiile ce puteau fi auzite în acest week-end peste tot prin oraş, şi prin pieţe şi prin magazine şi prin parcuri sau pe faleză. Cum subiectul este unul generos şi cu bătaie lungă, discuţiile pe tema aceasta rămân la modă şi vor continua fără îndoială mult timp de acum încolo.

Spre deosebire de “modă” care vine şi trece, unele obiceiuri rămân, însă, în comportamentul brăilenilor orice ar fi. Cu pandemie sau fără, sunt unii printre noi care dacă nu lasă mizerie în urma lor nu se simt bine. Aşa se face că nici nu s-a ridicat bine restricţia de acces pe faleză şi în parcuri că au şi început să apară covoarele de coji de seminţe în jurul băncilor. Iar pe lângă pubelele stradale zăceau, luni dimineaţă, grămezi de gunoaie, dovadă a faptului că serviciile de salubritate încă nu şi-au intrat în ritm după marea relaxare de pe 15 mai...

 

Undiţarii au împânzit canalele de irigaţii

 

Pentru mulţi dintre brăileni, ridicarea restricţiilor din starea de urgenţă şi faptul că au putut părăsi localitatea pentru a merge la pescuit, a însemnat cea mai bună veste din ultimele două luni. Imediat cum au ştiut că pot ieşi din localităţi bifând pe noua declaraţie punctul 8, acela care se referă la activităţi recreative, printre care se numără şi pescuitul, undiţarii şi-au pus sculele în portbagaj, au cumpărat viermuşi şi nadă şi şi-au fixat ca destinaţie canalele de irigaţii din judeţ. Canalul de la Comăneasca este unul dintre cele mai populare în rândul pescarilor brăileni, iar în acest sfârşit de săptămână a avut malurile pline de maşini. Duminică dimineaţă, de exemplu, aglomeraţia era în toi şi greu mai găseai un loc unde să îţi arunci undiţa. “Balta” arată ca toate locurile de pescuit de pe la noi din ultimii ani: vegetaţie acvatică din plin, stuf verde şi des, maluri pline de gunoaie. Peşti însă, nu prea mai sunt, iar mulţi dintre cei care de dimineaţă îşi puseseră speranţele în capturi impresionante, spre ora prânzului s-au plictisit să stea degeaba cu undiţele în apă, malurile începând să se golească de maşini. Doar adevăraţii pasionaţi n-au renunţat, iar la un moment dat au început să prindă câte un peştişor minuscul, la un interval de câteva minute bune. “De unde să mai fie peşte dacă au început să dea şi aici la curent electric?! Au distrus şi canalul ăsta, nu se mai prinde nimic ca lumea...”, ne-a spus, supărat, un pescar amator. Vizavi de acesta, doi brăileni, soţ şi soţie, se mulţumeau, totuşi, cu micii peştişori agăţaţi în cârlig din când în când. “N-am mai ieşit de două luni din casă, aşa că azi (duminică n.n.) când am plecat la ţară, la Vâlcele, în judeţul Buzău, nu ne-a lăsat inima să nu ne oprim puţin pe canal la Comăneasca. E o «boală» şi pescuitul ăsa, dacă te prinde nu mai poţi să te abţii. Eu ca eu, dar soţia e şi mai pasionată decât mine”, ne-a spus pensionarul brăilean Gigi Oprea.

 

Zoo Brăila, atracţia celor mici

 

Grădina Zoologică Brăila a fost unul dintre locurile în care famiile au ales să meargă în primul weekend de relaxare. Cu mic, cu mare, brăilenii au ales să petreacă câteva ore în compania animalelor, iar distracţia a fost garantată.

„A fost foarte frumos weekendul acesta. Nu pot spune că au fost foarte mulţi oameni, comparând cu perioada de dinaintea pandemiei, însă ne bucurăm că oamenii s-au relaxat. Nu au fost îmbulzeli şi brăilenii chiar au fost foarte responsabili. Deşi Zoo e un spaţiu deschis, au venit cu mască, au respectat traseele de intrare şi ieşire. Noi am închis locurile de joacă din parc ca măsură de precauţie însă copiii tot s-au distrat admirând animăluţele. Ne bucurăm că am avut vizitatori responsabili pentru că acest lucru ne-a făcut şi nouă munca mai uşoară. Şi plăcută!”, ne-a spus Meluţa Drăguţ, administratorul Parcului Zoo.

Vizitatorii au poposit minute bune în faţa ţarcului de căprioare, acolo unde numărul animăluţelor a crescut cu încă doi puiuţi. Iar căprioara care i-a adus pe lume este fix cea care în urmă cu doi ani a fost găsită de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila rătăcind prin pădure şi adoptată apoi de Grădina Zoologică.

 

Cozi la frizerii şi la saloanele de înfrumuseţare

 

De vineri, saloanele de înfrumuseţare şi frizeriile s-au deschis, iar brăilenii au fost nerăbdători să le treacă pragurile. Aşa cum ne-a declarat proprietara unui salon din Brăila, telefoanele pentru programări au început să sune încă dinainte de data de 15 mai, după două luni de stat acasă reprezentantele sexului frumos fiind dornice să îşi răsfeţe podoaba capilară.

„Noi avem clientele noastre de ani de zile şi aşteptau cu nerăbdare să redeschidem. Inclusiv bărbaţii au vrut să vină deşi noi nu avem servicii de frizerie. Avem programări şi pentru săptămâna aceasta şi doamnele erau foarte fericite că pot veni din nou la salon. Avem solicitări atât pe partea de coafor, cât şi pe partea de cosmetică. Deşi noi acum avem mai multe cheltuieli pentru că trebuie să asigurăm măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, nu am dorit să creştem preţurile. Vrem să oferim în continuare servicii de calitate la preţurile cu care clientele noastre s-au obişnuit”, ne-a declarat proprietara unui salon de înfrumuseţare din Brăila.

 

Şi cabinetele stomatologice şi-au deschis porţile

 

Închise pe 21 martie, cabinetele stomatologice şi-au reluat activitatea din 15 mai, astfel încât brăilenii pot merge acum la dentist şi pentru non-urgenţe. Cu toate acestea cabinetele şi pacienţii trebuie să respecte reguli stricte pentru a preveni răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus. Astfel, accesul se face doar pe bază de programare, acest lucru fiind şi prima recomandare a medicilor. Pacienţilor li se ia temperatura, apoi sunt îndemnaţi să îşi dezinfecteze mâinile şi sunt echipaţi corespunzător. Ulterior aceştia trebuie să completeze un chestionar cu întrebări referitoare la posibile simptome şi istoria contactelor epidemiologice. Este interzisă staţionarea în sala de aşteptare şi se intră în sala de tratament singur, cu excepţia cazurilor speciale (cum ar fi însoţirea unui copil). La rândul lor, medicii stomatologi şi asistenţii sunt echipaţi corespunzător (combinezon, măscă, ochelari, vizieră de protecţie şi mănuşi) şi după fiecare pacient se aeriseşte şi se dezinfectează sala de tratament.

Trebuie precizat că e posibil ca în această perioadă cabinetele stomatologice să îşi mărească preţurile pentru a acoperi costurile cu materialele de protecţie.

 

Prefectul Brăilei avertizează că pericolul COVID-19 nu a trecut


Prefectul Cătălin Boboc a susţinut, recent, o conferinţă de presă pentru a-i avertiza pe brăileni că lupta contra coronavirus nu s-a încheiat, chiar dacă măsurile s-au mai relaxat pe perioada stării de alertă. Acesta a prezentat un bilanţ legat de modul în care s-a acţionat la Brăila, dar şi privitor la situaţia pacienţilor COVID-19, a testărilor, izolărilor şi carantinărilor în judeţul nostru. Pe scurt, Boboc a reamintit că de la începutul stării de urgenţă şi până la încheierea acesteia după două luni, la Brăila au fost înregistrate 22 de cazuri de bolnavi cu coronavirus (sâmbătă a mai apărut unul, ridicând numărul total la 23 n.n.), toate fiind vindecate. Chiar dacă la Brăila nu au fost mulţi pacienţi, prefectul a tras un semnal de alarmă în contextul relaxării măsurilor împotriva răspândirii virusului.

“Acesta nu este finalul. Doar o etapă. Spun asta pentru că am observat un lucru: oamenii, de ceva timp, mai cu seamă de când se vorbeşte despre aceste măsuri de relaxare, evident, că s-au relaxat. Oamenii au aşteptări, pentru că au adunat în această perioadă frustrări mari. Au făcut eforturi, au făcut sacrificii. Astăzi, când vorbim despre anumite măsuri, reacţia nu este neapărat cea mai bună. Sigur că oamenii s-au săturat. Toată lumea s-a săturat. Sunt absolut convins de asta. Și da, astăzi trăgând linie, văzând bilanţul, am spune: «păi, pentru 22 de brăileni infectaţi cu coronavirus am făcut atâtea eforturi?!» Da, dar vreau să vă rog să vă aduceţi aminte, că acum două luni, cu toţii eram speriaţi. Şi arată lucrurile în felul acesta la Brăila, dar puteau arăta ca la Suceava sau ca la Galaţi. (...)Şi de acum înainte, dincolo de măsurile administrative impuse, trebuie să ne luăm noi singuri măsuri! Putem foarte bine comunica, interacţiona, fără să ne apropiem. Şi obligatoriu trebuie să purtăm masca! Cu siguranţă vor mai exista brăileni infectaţi cu acest virus. Nu ştim când şi nu ştim câţi. Dar important este să fie cât mai puţini. Şi mai important: cât mai puţini deodată. Astfel încât, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, sistemul medical să nu fie pus sub o presiune. Să poată să se ocupe de fiecare bolnav. Să avem spaţii, medici, tot ce ne trebuie. Ca să putem gestiona situaţia!”, a conchis Boboc.

  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro