* Festivalul Internațional de Film de Animație – ABIFF revine la Brăila, joi, 12 august, cu o selecție de scurtmetraje haioase, dedicate atât copiilor, cât și părinților * evenimentul are loc de la ora 21.00, la scena din Parcul Monument iar, intrarea este liberă
Festivalul Internațional de Film de Animație – ABIFF revine la Brăila! Joi, 12 august, de la ora 21.00, la scena din Parcul Monument, copiii și părinții sunt invitați la un maraton de scurtmetaje de animație. Timp de o oră și jumătate, spectatorii vor avea ocazia să vadă producții haioase, pline de șarm, dar în același timp educative. Iată și ce scurtmetraje vor putea fi văzute:
“Băiatul și muntele”, regie Santiago Aguilera, Gabriel Monreal
Hernán este un copil căruia îi place să viseze cu ochii deschiși, dar are mari probleme când vine vorba de școală. Tatăl său îl îndeamnă mereu să fie mai bun, sfătuindu-l că ar trebui să țintească foarte sus pentru a avea succes în viață. Peste ani, ajuns deja un antreprenor de succes, Hernán îndeplinește visul pe care tatăl său l-a aprins în el, să țintească cât mai sus. Până într-o zi în care va realiza că, de fapt, nu a obținut ceea ce și-a dorit întotdeauna. Atunci va lua decizia crucială de a își îndeplini visul, dar soarta îi va juca câteva feste.
“Maestrul artelor libere”, regie Elena Petkevich
Acest film îi este dedicat lui Francysk Skaryna, pionierului tipăririi cărților din Belarus, traducător, fizician și pedagog. A fost o persoană cheie pentru cultura și educația belarusă, cum a fost Leonardo Da Vinci pentru italieni. Pe timpul nopții, într-o atmosferă misterioasă și magică, în realitate sau în somn, Francysk întâlnește un leu vorbitor, care îi pune mai multe întrebări. Acesta îi răspunde leului și îi spune povestea neobișnuită, captivantă și tragică a vieții sale.
“Vopsitorul în Paris”, regie James Whitelaw
“Vopsitorul din Paris” ne spune povestea unui personaj dintr-o scurtă serie animată, „Vopsitorul” care vizitează Parisul și încearcă să vopsească și zugrăvească diferite monumente faimoase în cele trei culori franceze: roșu, alb și albastru. Primele sale încercări se dovedesc a fi eșecuri, dar întâlnește în sfârșit succesul în piața artiștilor Montmare. O simplă poveste, amuzantă și simpatică.
“Ciudatele aventuri ale Willow B. Star”, regie Mark Simon
Gravelsville, USA, este un magnet al celor mai comice personaje negative întâlnite vreodată. Legende antice, teorii științifice, chiar și legile naturii sunt implicate în planurile lor diabolice. Maleficul se ascunde după fiecare colț. Doar sarcasticul super detectiv Willow B. Star și sclipitorul său companion canin îi pot opri.
“Darul Dragonului”, regie Valentin Urziceanu
Prietenia dintre o fetița curajoasa și un dragon neobișnuit care iubește muzica e pusă la încercare de sosirea Sfântului Gheorghe. În confruntarea ce va urma mai multe secrete vor ieși la iveală.
“Cel mai bun loc din lume”, regie Irina Tarasova
Un tânăr șoricel, odată ce aude povestea fantasticului Hambar plin cu semințe, unde șoriceii trăiesc fără griji, își părăsește casa din mica groapă în încercarea de a găsi acest loc minunat.
Intrarea la eveniment este liberă!