Urmind o frumoasa traditie, Grupul Scolar "Edmond Nicolau" aniverseaza in fiecre an, la jumatatea lunii mai, "Zilele Scolii". Pe parcursul intregii saptamini sint programate diferite evenimente cu caracter educativ in care sint implicati elevi si profesori, deopotriva. Astazi, incepind cu ora 13.30, va avea loc o activitate intitulata "Europa fara granite" - o calatorie imaginara prin Europa, prezentare a statelor membre si momente artistice. Activitatea este coordonata de membrii catedrelor de geografie, limbi moderne si limba romana. Marti, incepind de la aceeasi ora, va avea loc o sesiune de comunicari si un concurs "Chipul Brailei in secolul al XIX-lea", profesor coordonator Viorica Urs, un concurs de prezentari Power Point "Scoala mea", profesori coordonatori Anisoara Moise, Mariana Chirita si Silvia Dragan si va fi vernisata o expozitie de obiecte istorice aduse de elevi intitulata "Monezile si istoria". Miercuri, de la ora 12.30, elevii scolii vor fi atrasi de cadrele didactice intr-o activitate de protectia mediului "Salvati culoarea verde!", coordonatori prof. Liliana Preda, Dorina Vintila si Ion Burgherea. Elevii cu aptitudini artistice vor participa la expozitii de desene si mesaje si la un concurs de creatie literara, profesori indrumatori Stefana Oprea si Vasilica Maraloiu. Joi dimineata, la parterul institutiei va fi deschisa expozitia "Invatam si cream" cu produse de industrie alimentara si textile - pielarie realizate de elevi, iar seara, de la ora 18.00, va avea loc la Teatrul "Maria Filotti" un spectacol care are in program premierea celor mai merituosi elevi, profesori si colaboratori ai scolii, momente coregrafice, parada modei, momente umoristice si recitaluri. Vineri, este programata o "Zi a portilor deschise". Pe baza sportiva a liceului se va desfasura un concurs de stafeta, profesor coordonator Nicusor Baldovin, si se va finaliza proiectul "Alimentatia sanatoasa a adolescentilor", derulat in perioada 29 martie - 19 mai, dupa care urmeaza sa aiba loc lansarea publicatiei "Foaie pentru minte, suflet si inima" sub indrumarea profesoarei Mariana Cristian. Potrivit informatiilor oferite de directorul scolii, prof. Teodora Ilie, tot zilele acestea se va desfasura o campanie de stringere de fonduri pentru satele aflate sub ape, si pentru imbogatirea fondului de carte din biblioteca scolii, actiune intitulata "Un leu pentru o biblioteca noua".