Manifestanţii cer preşedintelui Ucrainei introducerea legii marţiale în Est | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Manifestanţii cer preşedintelui Ucrainei introducerea legii marţiale în Est

Batalioanele de voluntari Donbas, Dnepr, Aidar etc. şi organizaţii pro-Maidan cer preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko suspendarea încetării focului şi instituirea legii marţiale în Est, la acest miting iniţiat de liderii batalioanelor de voluntari. Numeroşi protestatari poartă cagule pe cap.
"În numele poporului ucrainean vă cerem să opriţi armistiţiul, să impuneţi legea marţială, să furnizaţi un număr suficient de arme pentru unităţile de voluntari şi să le permiteţi să pună în aplicare măsurile de eliminare a teroriştilor", se afirmă într-un apel dat publicităţii la miting.
Protestatarii cer de asemenea preşedintelui ucrainean să-şi îndeplinească promisiunile electorale în ceea ce priveşte asigurările sociale pentru combatanţii trimişi să lupte pe "Frontul de Est" împotriva insurgenţilor separatişti înarmaţi. Mai mult, ei îi solicită lui Poroşenko să insiste pe lângă UE pentru instituirea unei a treia etape de sancţiuni împotriva Rusiei.
Preşedintele Poroşenko a decis vineri prelungirea cu 72 de ore a armistiţiului provizoriu decretat de Kiev între trupele ucrainene şi rebeli. Aşa-numitele forţe de autoapărare din Doneţk şi Lugansk au promis să respecte încetarea focului până la 30 iunie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro